Laureat al Oscar-ului pentru cel mai bun regizor în 2001 cu filmul TRAFFIC, Steven Soderbergh şi-a anunţat intenţia de a se retrage ca realizator de film. Vrea să ducă la bun sfârşit încă două proiecte, pentru care a semnat deja, apoi se va da la o parte.
Cele două proiecte sunt LIBERACE, cu Matt Damon (despre viaţa controversatului pianist american) şi un remake după THE MAN FROM U.N.C.L.E., cu George Clooney în rolul principal.
În 1989, Steven Soderbergh a ajutat mult la afirmarea curentului independent din cinematografia americană, realizînd memorabilul SEX, LIES AND VIDEOTAPES. S-a regăsit apoi mai mereu în fruntea box office-ului, cu titluri ca OCEAN’S ELEVEN, TRAFFIC şi ERIN BROCKOVICH.
În interviul acordat www.studio360.org Soderbergh explică motivele pentru care renunţă la a mai face film. „Când ajungi în punctul în care îţi spui că dacă mai trebuie să faci încă o prospecţie de loc de filmare ajungi să te împuşti, atunci e clar, a venit clipa să laşi pe altcineva să intre în zeama asta, cineva cu entuziasmul intact”. Şi a adăugat: „Pentru mine a cam sosit momentul. În ultimii 3 ani am refuzat toate ofertele de a face film aşa că nu-l veţi mai vedea pe Steven Soderbergh în zona asta”.
Soderbergh a mai descris cum e din ce în ce mai conştient de faptul că a ajuns să se repete. „E sentimentul acela că ai mai trecut pe aici şi când am început să simt că am mai făcut cutare cadru sau cutare secvenţă atunci mi-am pus serios problema retragerii”.
Despre ultimele sale 2 proiecte S.S. a mai spus „sunt un prilej foarte bun pentru o retragere elegantă”.
E, poate se mai răzgândeşte. Ar fi păcat.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M