Stelian Tănase: Shakespeare ca amendă

Ieşeam recent de la teatru, văzusem un spectacol Shakespeare. Eram într-o dispoziţie poetică şi meditativă. Starea asta nu avea să dureze. Un tip a ţinut morţiş să mă aducă în cotidian, când brusc privirea îmi este barată de un poliţist. Îi admir uniforma grozavă - cizme înalte, geacă din piele, ochelari, cască dintr-un film SF. Nu mai zic de motocicletă, un BMW ca un animal fantastic.

Am intrat în zona „Terminator“. Ce făcea Arătarea? Ce să facă, mulţumesc de întrebare, stătea la pândă pe „picioarele dindărăt“, ca să mă exprim cabalino-canin. Şmecheria era aşa. Tu ieşeai din sala de teatru. El, în parcare, până deunăzi nemarcată, răscrăcărat, cu mâinile în şold. Te aştepta să te bage în sperieţi. Cum proceda? Te aşezai la volan, iar degetele lui ciocăneau în parbriz. Uniforma îţi cerea să cobori de la volan. Odată ieşit la aer, îţi ţinea o morală mamă-mamă. Îţi venea să plângi, să te căieşti, să îţi dai seama ce caracter urât ai. Zicea că va trebui să dai examenul din nou, şi-ţi trânteşte şi o amendă să simţi la portofel ce înseamnă să încalci regulile. Nu are ce face, în faţa evidenţei că eşti un infractor, îţi ridică bunătate de carnet.

Citeşte mai mult în Adevărul