Dinulescu a obţinut 95 de voturi, restul până la 252 fiind în favoarea lui Fuia. "Mesajul meu a fost unul de schimbare, pentru a duce organizaţia la un alt palier de performanţă şi pentru a face organizaţia câştigătoare în Călăraşi", a declarat noul preşedinte al PDL Călăraşi.
Filiala PDL Călăraşi a fost împlicată, în ultima vreme, în tot felul de scandaluri. Unul dintre membrii ei a investit bani publici într-o mătură minune, iar altul şi-a făcut statuie. Un democarat-liberal din Călăraşi este acuzat că a călcat un om intenţionat cu maşina, iar alţi colegii de ai săi ar fi devalizat bugetul statului de 10 milioane de euro.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M