Deputatul PD de Constanţa, Stelian Duţu a declarat pentru NewsIn că îl dă în judecată pe liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, în urma acuzaţiilor pe care i le-a adus, marţi seara, în Parlament la dezbaterea moţiunii simple pe justiţie.

Stelian Duţu a spus că senatorul Vadim Tudor este "un mincinos şi are un comportament deviant". Deputatul PD susţine că nu a vorbit niciodată cu Nicu Gheară despre acuzele pe care i le-a adus Corneliu Vadim Tudor, conform cărora el i-ar fi dat preşedintelui ţării un milion şi jumătate de euro din partea lui Nicu Gheară. Duţu a precizat că s-a întâlnit cu Gheară o singură dată, în urmă cu cinci ani la un festival.

"Am vorbit deja cu avocaţii şi îl dau în judecată pe Corneliu Vadim Tudor pentru minciunile debitate în plenul Parlamentului", a declarat Stelian Duţu. El crede că atacurile liderului PRM la adresa sa intervin ca urmare a faptului că este liderul PD Constanţa, oraş din care provine preşedintele ţării.

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a lansat marţi de la tribuna Parlamentului un atac violent împotriva ministrului justiţiei, Monica Macovei, printre altele acuzând-o că ar fi încercat, împreună cu procurorul şef al DNA, Daniel Morar, muşamalizarea cazului deputatului PD Stelian Duţu.