Într-o conferinţă de presă Steinmeier a declarat că este încântat să se afle în fruntea listei SPD la alegerile din 2009. El are totuşi o misiune grea. Să conducă spre victorie un partid aflat în cădere liberă în sondaje. Mai mult, rivala sa, Angela Merkel este nu numai foarte populară, dar şi foarte puternică.

În vârstă de 52 de ani, Frank-Walter Steinmeier, jurist de profesie, este şeful diplomaţiei germane de la sfârşitul anului 2005 şi vicecancelar de la sfârşitul anului 2007. Social-democraţii l-au ales drept candidat în încercarea de a uni partidul, aflat acum la guvernare în cadrul unei coaliţii cu partidul conservator al Angelei Merkel.