Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Steaua-Zaglebie Lubin: Preţurile biletelor sunt cuprinse între 5 şi 30 de lei

Mozaic sportiv

Clubul Steaua Bucureşti a stabilit ca preţutile biletelor pentru partida retur cu Zaglebie Lubin, din turul II preliminar al Ligii Campionilor, să fie cuprinse între 5 lei, la peluze, şi 30 de lei, la tribuna 0, informează site-ul oficial al echipei din Bulevardul Ghencea.

Cele mai ieftine bilete sunt cele de la peluze, 5 lei, un bilet la tribuna a II-a costă 10 lei, 20 de lei la tribuna I şi 30 de lei la tribuna 0. Partida va avea loc la data de 8 august, la ora 20:30, pe stadionul Steaua.

Vânzarea biletelor se va face în două etape, prima la 4 şi 5 august, când numai abonaţii clubului Steaua vor putea achiziţiona bilete de la casele stadionului între orele 10:00-18:00, sâmbătă, 4 august, iar programul pentru ziua de duminică a caselor de bilete este între orele 10:00 şi 16:00.

Fiecare abonat are dreptul să îşi cumpere un bilet pe baza abonamentului în acelaşi sector de tribună de la casele de bilete special amenajate. Abonaţii mai pot achiziţiona încă 3 bilete în oricare zonă a stadionului în limita stocului disponibil. Abonaţii vor putea achiziţiona biletele numai pe baza abonamentului.

A doua etapă a vânzării biletelor va începe luni, 6 august, când vor putea achiziţiona bilete şi suporterii care nu deţin abonamente pentru sezonul 2007-2008. Fiecare persoană poate cumpăra maxim 4 bilete, în limita stocului disponibil. Biletele pot fi achiziţionate doar pe baza unui act de identitate (certificat de naştere, buletin de identitate, carte de identitate, paşaport).

Cele 10 case de bilete de la stadionul Steaua vor fi deschise în perioada 6-8 august între orele 10:00-18:00.

Clubul Steaua a menţionat că face apel la spectatori să îşi achiziţioneze biletele din timp şi să nu amâne acest lucru pentru ziua meciului, pentru că Steaua va folosi pentru prima dată noul sistem de eliberare a tichetelor de acces în stadion.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro