Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

STEAUA - TWENTE 0-1. Adio Europa! Comentaţi eşecul roş-albaştrilor

Aventura echipelor româneşti în cupele europene se apropie de sfârşit. Steaua, singura echipă rămasă în cursă, a pierdut cu 0-1 partida de pe Naţional Arena cu olandezii de la Twente.

Gigi Becali a rămas cu deszăpezirea
Gigi Becali a rămas cu deszăpezirea

50 de mii suporteri au îngheţat degeaba pe Naţional Arena. Steaua a pierdut cu 0-1 partida cu Twente de al Bucureşti şi are şabse infime să continue în Europa League. Singurul gol al serii a fost marcat de Ola John, care a schimbat tabela cu un lob peste portarul Tătăruşanu. Steaua avusese câteva ocazii importante în prima repriză după un joc ofensiv impus de Ilie Stan. Steliştii au înclinat terenul spre poarta olandezilor, dar şuturile lui Tănase şi Tatu nu şi-au atins ţinta. S-a terminat 0-1 şi olandezii au prima şansă de calificare în faza următoare a Europa League. Verdictul, peste o săptămână.

 

Filmul meciului

Min. 90+3 - Arbitrul Clattenburg fluieră finalul meciului. Steaua va trebui să remonteze handicapul din tur la Enschede.

Min. 86 - De Jong şutează de la 20 de metri, dar Tătăruşanu nu are emoţii, balonul fiind departe de poarta sa.

Min. 84 - Mihai Costea şutează de la 18 metri, însă balonul se duce peste poartă.

Min. 80 - Geraldo Alves reia cu capul spre poartă după un corner, mingea se scurge însă pe lângă poarta lui Mihailov. Cea mai mare ocazie a reprizei secunde.

Min. 75 - Mihai Costea îl înlocuieşte pe Nikolici, la oaspeţi a ieşit "coşmarul" Ola John, care a marcat unicul gol de până acum.

Min. 70 - Ocazie a Stelei, Leandro Tatu şutează aproape de poarta lui Mihailov, de la 15 metri lateral dreapta.

Min. 58 - Steaua încearcă să găsească spaţii spre poarta lui Mihailov, dar se loveşte de opoziţia olandezilor, care au prins curaj după golul lui Ola John.

Min. 58 - Twente se apropie din nou de poarta lui Tătăruşanu, acesta respinge în corner un şut din interiorul careului roş-albastru.

Min. 53 - GOL Twente - Ola John înscrie, după un lob perfect de la 17 metri.

Min. 45 - A început repriza secundă! Steaua are lovitura de start.

Min. 45+1 - Arbitrul Clattenburg fluieră finalul primei reprize.

Min. 40 - Leandro Tatu pătrunde în careul advers, dar este deposedat înainte de a şuta spre poarta lui Mihailov.

Min. 36 - Tătăruşanu greşeşte la o centrare de pe partea stângă, dar Steaua scapă cu faţa curată, după un şut ratat al oaspeţilor.

Min. 34 - Mare ocazie a Stelei! Scăpat fără marcaj la marginea careului, Rusescu şutează puţin pe lângă poartă.

Min. 24 - Ocazie mare pentru Twente. De Jong a primit o minge în careul Stelei, dar de la 6 metri a ratat execuţia şi roş-albaştrii au scăpat cu faţa curată.

Min. 21 - Ocazie pentru Steaua! Leandro Tatu a primit o minge la marginea careului olandez, a pătruns spre poarta lui Mihailov, dar şutul său de la 11 metri nu i-a creat probleme portarului lui Twente.

Min. 16 - Arbitrul Mark Clattenburg îi arată cartonaşul galben lui Dănănae, pentru un fault asupra lui Ola John. Publicul de pe Arena Naţională îl huiduie îndelung pe central.

Min. 14 - Prima fază de poartă îi aparţine Stelei! Rusescu şutează de la aproximativ 25 de metri, puţin pe lângă poarta lui Mihailov.

Min. 8 - Cele două echipe se studiază reciproc, niciuna nu a reuşit să se apropie de poarta adversă până acum.

Min. 1 - A început partida! 55.000 de oameni încurajează formaţia roş-albastră. Suporterii stelişti au pregătit o coregrafie specială pentru Mihai Neşu

Echipele de start:

STEAUA Tătăruşanu - Dănănae, Geraldo, Chiricheş, Brandan - Rusescu, Prepeliţă, Bicfalvi, Tănase - Tatu, Nikolici. Antrenor: Ilie Stan

TWENTE Mihailov - Cornelisse, Wisgerhof, Rosales, Douglas - Brama, Fer, Jannsen - Chadli, De Jong, John. Antrenor: Steve McClaren

 

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro