Steaua a pregătit cel mai important meci al sezonului, cel cu Real Madrid, pe terenul 6 al complexului din Ghencea. Roş - albaştrii au preferat să se antreneze aici şi să lase suprafaţa centrală la dispoziţia spaniolilor.
Cosmin Olăroiu şi-a împărţit jucătorii în două grupe. Pe unii i-a pus la treabă cu mingea, în timp ce a doua grupă a fost pusă să alerge pe terenul alăturat. Doar câte 10 minute, pentru că apoi lucrurile s-au inversat astfel încât mingea a fost înlocuită cu alergări şi gărduleţe.
Cei patru accidentaţi, Rădoi, Neşu, Cristocea şi Victoraş Iacob, s-au antrenat separat. Ei nu au făcut altceva decât să alerge în jurul terenului, sub atenta supraveghere a medicului Stelei.
Lotul lui Real Madrid a efectuat aseară, la rândul său, antrenamentul oficial pentru partida cu Steaua din Liga Campionilor.
Antrenorul lui Real, italianul Fabio Capello, a împărţit echipa în două grupe. O grupă a fost compusă din fotbaliştii îmbrăcaţi cu veste portocalii, din ea făcând parte Sergio Ramos, Mejia, Pavon, Roberto Carlos, Beckham, Javi Garcia, Diarra, Robinho, Raul şi Van Nisterlooy.
Din cea de a doua echipă au făcut parte Emerson, Cannavaro, Cassano, Ronaldo, Helguera, Guti şi Raul Bravo. Portarii lui Real, Iker Casillas şi Diego Lopez s-au pregătit, în prima parte a antrenamentului separat, apoi au participat la jocul care s-a efectuat pe jumătate din teren.
La finele acestui joc, jucătorii au exersat, în principal, şuturile la poartă şi pressingul.
Ţi-a plăcut articolul? Steaua s-a antrenat pe terenul 6, Real - pe noul gazon
Luni, 16 Octombrie 2006 18:34
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- RAUL S-A ACCIDENTAT
Duminica, 15 Octombrie 2006 16:59 - Roberto Rosetti arbitrează Steaua - Real
Duminica, 15 Octombrie 2006 17:02 - Dacă înving Real Madrid, steliştii vor încasa câte 40.000 de euro
Luni, 16 Octombrie 2006 09:51 - Se luptă două regine ale fotbalului
Luni, 16 Octombrie 2006 11:26 - Steliştii trăiesc un vis real
Luni, 16 Octombrie 2006 15:02 - Jucători de milioane de euro la Real Madrid
Luni, 16 Octombrie 2006 20:22 - Real Madrid este favorită la casele de pariuri
Luni, 16 Octombrie 2006 20:30 - Becali: Vreau să batem cu 3-0
Luni, 16 Octombrie 2006 21:57 - Steaua joacă cel mai tare meci din Liga Campionilor
Marti, 17 Octombrie 2006 05:23 - Echipele probabile la meciul Steaua - Real Madrid
Marti, 17 Octombrie 2006 13:48
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Dică: "A fost o greşeală din partea mea că am ales Catania"
Astazi, ora 05:29Fostul jucător al Stelei, Nicolae Dică, a declarat marţi că a luat o decizie greşită când a acceptat să se transfere la Catania şi s-a declarat dezamăgit de modul în care a fost tratat în Ghencea de patronul Becali şi de...
Marian Iancu: "Uhrin a făcut o greşeală importantă, interesat"
Astazi, ora 05:28Patronul echipei FC Timişoara, Marian Iancu, a anunţat marţi că va renunţa la serviciile antrenorului Duşan Uhrin Jr, dar a refuzat să dezvăluie ce l-a determinat să se despartă de tehnicianul căruia îi propusese prelungirea...
Dorin Goian a fost desemnat cel mai bun fotbalist al anului la Gala "Fantasticii Fanatik"
Astazi, ora 05:30Fundaşul stelist Dorin Goian a fost desemnat, marţi, cel mai bun fotbalist al anului 2008 la Gala "Fantasticii Fanatik", în timp ce Unirea Urziceni a primit premiul pentru cea mai bună formaţie.
Duşan Uhrin a fost demis de la FC Timişoara
Astazi, ora 08:41Patronul lui FC Timişoara, Marian Iancu, l-a demis, luni, pe antrenorul echipei, Duşan Uhrin.
Sir Bobby Charlton: "Cristiano Ronaldo e mai bun decât George Best"
Astazi, ora 05:31Sir Bobby Charlton, fostul jucător al echipei Manchester United, a declarat că, în opinia sa, proaspătul câştigător al "Balonului de Aur", Cristiano Ronaldo, este mai valoros decât un alt fost mare fotbalist al "Diavolilor...
Cele mai CITITE din Sport
- Liga I: Rezultatele ultimei etape a turului sezonului 2008-2009 (3974)
- Munteanu: "Am meritat să câştigăm cu Unirea, victoria ne dă speranţe pentru partida cu Fiorentina" (2273)
- Cristiano Ronaldo a câştigat Balonul de Aur (1797)
- Dan Petrescu afirmă că echipa sa a pierdut meciul cu Steaua din cauza mentalităţii (1330)
- Duşan Uhrin a fost demis de la FC Timişoara (1198)
Cele mai VOTATE din Sport
- Marian Iancu: "Uhrin a făcut o greşeală importantă, interesat" (3,96/5)
- Bulgaria l-a demis pe selecţionerul Markov (3,88/5)
- Chivu acuză rasismul din fotbalul italian (3,8/5)
- Munteanu: "Am meritat să câştigăm cu Unirea, victoria ne dă speranţe pentru partida cu Fiorentina" (3,76/5)
- Duşan Uhrin a fost demis de la FC Timişoara (3,72/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
- Liga I: Rezultatele ultimei etape a turului sezonului 2008-2009 (7)
- Dică: "A fost o greşeală din partea mea că am ales Catania" (3)
- Chivu acuză rasismul din fotbalul italian (2)
- Aurel Vernescu a încetat din viaţă la vârstă de 69 de ani (1)
- Sir Bobby Charlton: "Cristiano Ronaldo e mai bun decât George Best" (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Cine face viitorul Guvern al României
- Cele mai interesante scenarii politice de la bursa zvonurilor
- Daniel Morar este Europeanul Anului 2008 la categoria "inspiraţie"
- Adrian Năstase: Era de aşteptat să fiu invitat de "prietenii mei" de la DNA
- Avarie în Bucureşti: Locuitorii din Drumul Taberei, Crângaşi şi Militari au rămas fără apă caldă şi căldură
- Petrom a ieftinit benzina şi motorina cu 9 bani/litru
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Alice Drăghici pierde, în primă instanţă, procesul în care cere suspendarea verificărilor ANI
Astazi, ora 10:27Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de Alice Drăghici prin care cere suspendarea verificărilor efectuate de ANI în legătură cu declaraţiile sale de avere şi interese, decizia nefiind...
- Aproximativ 25 de oameni au fost răniţi în Spania, în urma unei explozii
- Motănel frumos, cuminte si educat caută stăpân responsabil - FOTO
- Adrian Năstase: Era de aşteptat să fiu invitat de "prietenii mei" de la DNA
- Concert de colinde la Sala Radio, dedicat Zilei Internaţionale a Cântului Coral
- Marii perdanţii ai uninominalului
- În SUA au fost aprinse luminile bradului de Crăciun de la Capitoliu
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 12 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 03.12 | 04.12 |
| Timişoara | 11 °C | 16 °C |
| Arad | 11 °C | 14 °C |
| Bacău | 9 °C | 13 °C |
| Braşov | 13 °C | 15 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 15 °C |
| Constanţa | 16 °C | 14 °C |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












