SPORT »
Steaua l-a transferat pe Robert Neagoe, de la Dacia Mioveni
14 mai 2008, 13:34 |
Actualizat Joi, 15 Mai 2008 06:55
Fotbalistul s-a declarat extrem de fericit pentru că a ajuns la Steaua, acolo unde îl va avea ca antrenor pe idolul său, Marius Lăcătuş. "Când eram mic nu ştiam că voi ajunge la Steaua, dar ştiu că purtam un tricou cu numărul şapte, cel al lui Marius Lăcătuş. Nici nu visam acest lucru. Deocamdată nu pot spune prea multe despre transferul meu, ci doar că sunt foarte fericit", a declarat miercuri, pentru NewsIn, Neagoe.
Robert Neagoe (26 de ani) evoluează pe postul de mijlocaş stânga şi a început fotbalul la FC Argeş Piteşti, formaţie la care a debutat în Liga I pe 22.05.2002, în partida disputată în deplasare cu Dinamo, scor 1-2, în care a şi reuşit să înscrie.
Fotbalistul a mai trecut pe la Internaţional Piteşti (Liga a II-a, 2002/2003, 15-1), Dacia Mioveni (Liga a II-a, 2003/2005, 21-9), FC Argeş (2005, 10-0) şi Royal Antwerp (liga secundă belgiană, 2005-2007), iar din vara anului trecut a revenit la Mioveni, formaţie pentru care a jucat 30 de partide şi a marcat patru goluri în sezonul încheiat recent. Robert a evoluat în ediţia trecută de campionat, la Dacia Mioveni, alături de fratele său, Andrei (21 de ani), care este mijlocaş central.
Fostul mijlocaş al Daciei Mioveni a devenit cel de-al treilea fotbalist pe care Steaua l-a achiziţionat în ultima perioadă după Janos Szekely (Oţelul Galaţi) şi Claudiu Ionescu (Gloria Buzău). De asemenea, patronul grupării din Ghencea, Gigi Becali, a mai anunţat că Bogdan Stancu (Unirea Urziceni) este ca şi transferat, urmând să fie puse la punct ultimele detalii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

