Foto: NewsIn
"Romeo Surdu este jucătorul lui FC Brasov până în vara lui 2009", a anunţat preşedintele executiv al FC Braşov, Dinu Gheorghe, după întâlnirea pe care a avut-o în cursul serii cu jucătorul.

La rândul său, Romeo Surdu a declarat la finalul discuţiilor: "Sunt fericit că am revenit acasă, la echipa la care m-am format ca fotbalist. Abia aştept să încep pregătirile alături de băieţi. Îmi doresc să joc cât mai bine. Era păcat să nu mi se ofere această şansă de a îmbrăca din nou tricoul lui FC Braşov, şi să ajung la Buzău (acolo unde dorise Steaua să îl cedeze iniţial, n.r)".

Atacantul Romeo Surdu a mai jucat la FC Braşov în perioada 2001-2005, după care a plecat la CFR Cluj. Steaua l-a transferat în vara anului 2007 pe Romeo Surdu, în schimbul sumei de 800.000 de euro, pe o perioadă de patru ani.

Surdu este al 7-lea transfer al echipei FC Braşov din această vară, după Stelea, Rui Duarte, Cătălin Munteanu, Zaharia, Bălţoi şi Ezequias.