Plecarea lui Rada la Al Nasr a lăsat descoperită defensiva Stelei, iar Becali a anunţat de Sărbători că-i va transfera lui Stoichiţă doi fundaşi centrali. Pe lângă rwandezul Edwin Ouon, de la AEL Limassol, se pare că Steaua a pus ochii şi pe bulgarul Jelev.
Centralul de 31 de ani a evoluat pentru Oţelul până pe 8 noiembrie, când a plecat din cauza neînţelegerilor financiare avute cu gruparea gălăţeană. Alături de un alt fotbalist bulgar de la Oţelul, goalkeeper-ul Kolev, Jelev a părăsit Oţelul şi a transmis clubului o atenţionare de plată vizând restanţele financiare. Deşi se află în ultimele şase luni de contract, gălăţenii susţin că Jelev nu se poate transfera la o altă echipă fără acordul lor.
"Jivko Jelev nu este liber de contract şi nu va deveni, cum se speculează în presă. El a fost plătit pentru perioada petrecută la FC Oţelul şi am solicitat Ligii Profesioniste suspendarea sa până la vară, când îi expiră contractul, deoarece nu s-a mai prezentat de multă vreme la antrenamentele echipei. Nu am fost contactaţi de nimeni pentru un eventual transfer al jucătorului şi, fără negocieri, Jivko Jelev nu va pleca nicăieri!", a anunţat managerul Mircea Stan, pentru site-ul oficial al Oţelului.
În vârstă de 31 de ani, a mai evoluat în Bulgaria, la Beroe Stara Zagora, Litex Loveci şi Olimpik Teteven, iar la Oţelul a ajuns în 2007. De menţionat că în acest sezon Jelev a fost integralist la Oţelul în primele 10 etape, iar apoi în următoarele şapte nu a mai prins pe gazon decât 5 minute. Cel mai probabil, din cauza neînţelegerilor cu clubul gălăţean. Ca o curiozitate, în perioada 1998-2007, când a evoluat la Litev, Jelev a fost folosit de multe ori de antrenorii săi şi pe postul de atacant, reuşind să adune 34 de goluri în 225 de meciuri. Cum şi pentru Olimpik Teteven a mai înscris trei goluri, cu un total de 37 de reuşite Jelev e fundaşul cu cele mai multe goluri marcate în istoria fotbalului din ţara vecină. Pentru Oţelul, Jelev a înscris şapte goluri în 73 de meciuri.
Steaua îl vrea pe fundaşul cu cele mai multe goluri în Bulgaria
PUBLICAT
Luni, 4 Ianuarie 2010 14:23
ACTUALIZAT
Marţi, 5 Ianuarie 2010 03:43
SURSA
REALITATEA.NET
Jivko Jelev a intrat în vizorul Stelei. Văzut drept posibil înlocuitor pentru Rada, fundaşul a depus o atenţionare în care acuză Oţelul pentru neplata unor restanţe salariale. Steaua nu-l poate lua însă gratis pe fotbalistul intrat în istoria fotbalul bulgar, pentru că jucătorul se mai află sub contract cu gălăţenii, care susţin că Jelev şi-a primit toţi banii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M