Noul ministru al Culturii, Aleksandr Avdeev, fost ambasador al Rusiei la Paris, este cel care a anunţat la începutul lunii iulie că din 2009 vor exista "comenzi de stat cu finanţare consecventă" în vederea promovării unor realizări având un conţinut mai "umanist" şi mai "patriotic" decât în prezent. "Eminenţi realizatori" ajutaţi de "cele mai bune echipe" vor putea face aceasta cu un buget acoperit în întregime din fonduri publice, a promis ministrul.

"Cine va decide ce este patriotic?", se întreabă Serghei Melkumov, producător al filmului "Ai noştri" în care sunt relatate episoade altădată cenzurate din cel de-al Doilea Război Mondial.

"Va fi un organ special alcătuit din reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale şi ai Guvernului care va defini temele şi va veghea ca ideologia proiectului să nu se schimbe din mers", a explicat Igor Kallistov, director-adjunct al Agenţiei Federale a Cinematografiei.

Desigur, anul trecut statul a subvenţionat 100 din cele 116 lung-metraje ieşite pe piaţă, dar majoritatea nu au primit decât între 500.000 şi un milion de dolari finanţare. Sistemul, chiar dacă este apreciat de tinerii creatori, este totuşi criticat de marile studiouri.

"Statul trebuie să restrângă numărul beneficiarilor în profitul studiourilor capabile să producă filme de succes", consideră Leonind Vereşciaghin, directorul studioului "Tri T" al lui Nikita Mihalkov.

"Guvernul face bine că revine la sistemul de comandă aplicat în URSS care a dat viaţă atâtor capodopere" consideră Vereşciaghin, care este şi reprezentantul Rusiei la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Producătorilor de Film (FIAPF).

În epoca sovietică, statul era singurul care comanda filme studiourilor şi singurul care le producea. Acest sistem a permis în special turnarea unor filme celebre precum "Război şi pace" şi "Moscova nu crede în lacrimi", recompensate cu două Oscaruri pentru cel mai bun film străin în 1968 şi respectiv 1979, la care se adaugă "Letyat Zhuravli", Palme d'Or la Cannes în 1958.

După haosul economic şi ideologic al anilor '90, care s-a tradus prin dispariţia acestui mod de producţie şi a sistemului de distribuţie a filmelor de către stat, Rusia, cu cele 1.500 de săli de cinematograf renovate, cunoaşte astăzi o renaştere a cinematografiei sale naţionale.

Încasările filmelor ruse reprezintă în prezent o treime din încasările pentru filme străine, dar nivelul artistic al celor mai multe dintre ele este foarte scăzut, iar conţinutul este adesea "subversiv", dacă nu "antistatal", se plânge Kallistov, care citează lung-metrajul "Svoloci". Acest film a ieşit în 2006 graţie celor 700.000 de dolari oferiţi de Guvern şi abordează tema trimiterii de către armata sovietică împotriva naziştilor a unor grupuri de kamikaze formate din tineri orfani sovietici. FSB, serviciul de securitate internă, a reacţionat cu virulenţă, vorbind despre o "falsificare". "Experţii noştri care au aprobat scenariul s-au înşelat", explică funcţionarul.

Ieşit pe piaţă în octombrie 2007, un film al studioului lui Mihlakov, regizor apropiat al Kremlinului, relatează despre unificarea naţiunii care s-a ridicat împotriva invadatorilor polonezi. "În URSS, statul ne impunea o temă şi interpretarea sa. Azi, am fi putut refuza proiectul, dacă nu ne plăcea", spune Vereşciaghin. Însă "subiectul şi interpretarea sa corespundeau în întregime propriilor noastre idei", adaugă directorul studioului lui Mihalkov.