Un studiu efectuat de American Journal of Epidemiology a arătat că femeile care stau aşezate mai mult de şase ore pe zi au un risc de îmbolnăvire cu 37% mai ridicat decât cele care stau aşezate pentru mai puţin de trei ore pe zi. În cazul bărbaţilor, riscul de îmbolnăvire este cu 18% mai mare, în condiţiile similare, conform gandul.info. Riscurile au fost aceleaşi şi în cazul persoanelor care făceau mişcare în afara orelor petrecute la locul de muncă sau acasă.
Ce anume este dăunător în a sta aşezat rămâne încă o problemă de dezbătut. Oamenii de ştiinţă cred că de vină ar fi tulburările metabolice care intervin în aceste cazuri. "Mecanismele biologice nu au fost încă înţelese cu precizie, însă colegii mei au descoperit că statul aşezat pe perioade lungi de timp cauzează dereglări ale metabolismului la nivel muscular. Nivelul hormonilor şi al lipidelor se schimbă chiar şi după o singură zi în care o persoană a stat aşezată pentru mult timp", spune profesorul Katzmarzyk.
Pentru a combate efectele dăunătoare ale statului aşezat, medicii spun că este suficient să ne ridicăm de pe scaun odată la 15 minute şi să facem mişcări de întindere sau pur şi simplu să ne plimbăm timp de un minut.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M