Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Statul a luat 372 de milioane de la bănci

La licitaţia similară cu scadenţa la 12 luni, din 12 august, Ministerul de Finanţe a atras 115,8 milioane lei, pentru care plăteşte un randament mediu de 7% pe an, potrivit BNR. În ultimele luni, Finanţele au respins o serie de licitaţii sau au atras cu mult mai puţin decât îşi propuseseră, deoarece nu au acceptat să plătească un randament mai mare de 7% pe an.

Ministerul de Finanţe a atras 372 mil. lei prin titluri la un an
Ministerul de Finanţe a atras 372 mil. lei prin titluri la un an / FOTO: Money.ro

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie cu discont scadente la 12 luni în valoare de 372,02 milioane lei (87,26 milioane euro), la un randament mediu de 7% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).

Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 1 miliard de lei. Băncile au depus cereri de cumpărare de peste 1,8 miliarde lei.

La licitaţia similară cu scadenţa la 12 luni, din 12 august, Ministerul de Finanţe a atras 115,8 milioane lei, pentru care plăteşte un randament mediu de 7% pe an, potrivit BNR.

Ministerul a atras în august puţin peste 3 miliarde de lei, sub valoarea programată de 4,6 miliarde de lei, şi plănuieşte să colecteze 4,6 miliarde lei prin titluri de stat în septembrie.

În ultimele luni, Finanţele au respins o serie de licitaţii sau au atras cu mult mai puţin decât îşi propuseseră, deoarece nu au acceptat să plătească un randament mai mare de 7% pe an, în vreme ce guvernatorul BNR atrăgea atenţia că MFP se confruntă cu bănci care nu mai vor să cumpere titluri de stat la randamente mai mici de 7-8% pe an.

În trimestrul III, MFP are în vedere emisiuni cu o valoare totală estimativă cuprinsă între 13 şi 15 miliarde lei.

MFP anunţase anterior că vrea să atragă din piaţa locală între 11 şi 13 miliarde lei în al doilea trimestru al acestui an, dar nu a reuşit să scoată decât 8,06 miliarde lei, din cauza nivelului ridicat al randamentelor cerute de bănci.
În primul trimestru, MFP a atras de pe piaţa locală 12,71 miliarde lei, peste nivelul de 10-12 miliarde lei estimat iniţial.

În 2009, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008.

Totodată, în martie 2010, România a atras de pe piaţa externă 1 miliard de euro, prin obligaţiuni cu maturitate la cinci ani, la o rată a cuponului de 5%. Randamentul pentru acestea a fost de 2,68 puncte procentuale peste mid-swap. Preţul a fost de 99,25% din valoarea nominală, iar randamentul de 5,18%.

Ţinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 6,8% din produsul intern brut (PIB).

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro