Un mediu natural, cât mai puţin poluat, prezenţa apelor minerale şi a lacurilor terapeutice. Sunt condiţiile primordiale pentru ca localităţile să primească statutul de staţiune.
Pentru că numărul turiştilor creşte de la un an la altul, starea drumurilor trebuie să fie cât mai bună. Este nevoie de şosele moderne, marcate cu semne de circulaţie, precum şi de mijloace de transport în comun care să facă legătura între staţiune şi gară sau autogară. Staţiunile trebuie să dispună de puncte farmaceutice, locuri de promenadă iluminate, săli de cinema încăpătoare şi terenuri de joacă pentru copii.
Localităţile vor avea nevoie de salvamari, sau după caz, salvamontişti, dar şi de puncte de prim ajutor. Nu în ultimul rând, staţiunile de interes naţional, trebuie să dispună de minim 500 de locuri de cazare, iar cele de interes local, minim 100 de locuri.
Şi pentru ca turiştii să ajungă mai uşor în zonele dorite, localităţile atestate ca staţiuni vor fi semnalizate pe drumurile naţionale şi judeţene cu panouri indicatoare.
Atestarea staţiunilor se va face de ministerul Tursimului, iar pentru aceasta autorităţile locale vor trebui să întocmească un dosar cu informaţii despre localităţi.













