Statele Unite şi partenerii lor nu vor tolera ca regimul comunist nord-coreean să exporte tehnologie nucleară statelor ostile sau grupărilor teroriste. Declaraţia a fost făcută de preşedintele american, George W. Bush, în ajunul reuniunii forumului pentru cooperare economică Asia-Pacific, programat să înceapă astăzi la Hanoi.
Liderul de la Casa Albă a avut o discuţie pe această temă cu omologul său sud-coreean, Roh Moo-Hyun, şi premierul japonez, Shinzo Abe. Cei trei au convenit să susţină cu fermitate rezoluţia 1718 a Consiliului de Securitate al ONU, care insitituie sancţiuni asupra Coreeii de Nord.
Bush urmează să îi întâlnească mâine pe preşedintele rus, Vladimir Putin, şi, respectiv, cel chinez, Hu Jintao. Printre priorităţile politicii Statelor Unite în regiunea Asia-Pacific se înscriu lupta împotriva proliferării nucleare, combaterea terorismului şi schimburile comerciale.
El a reamintit că schimburile cu această regiune sunt mai substanţaile faţă de cele cu Europa. Pe de altă parte, autorităţile de la Beijing au respins acuzaţiile secretarului de Stat american, Condoleezza Rice, potrivit căreia China deţine un echipament militar disproprorţionat de mare în raport cu rolul său regional.





Statele Unite nu vor tolera ca Phenianul să contribuie la proliferarea nucleară
Sambata, 18 Noiembrie 2006 08:53
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- China a început ridicarea unui gard de sârmă ghimpată
Luni, 16 Octombrie 2006 16:15 - Phenianul ameninţă cu război
Miercuri, 25 Octombrie 2006 20:30 - Bush s-a întâlnit cu Putin la Moscova
Miercuri, 15 Noiembrie 2006 19:43 - Bush în turneu asiatic, blestemat de un indonezian
Joi, 16 Noiembrie 2006 14:31 - The Guardian susţine că Bush nu vrea retragerea din Irak
Vineri, 17 Noiembrie 2006 04:37 - Bush şi Abe au discutat despre apărare şi despre Phenian, la prima lor întâlnire
Sambata, 18 Noiembrie 2006 13:57 - Ambasada SUA în Yemen, ţinta unui atac terorist
Marti, 05 Decembrie 2006 10:53 - Optimism moderat
Luni, 18 Decembrie 2006 08:44 - Coreea de Nord a blocat negocierile de la Beijing
Vineri, 22 Decembrie 2006 11:34 - Manevre comune SUA-Coreea de Sud
Vineri, 23 Martie 2007 06:32
Comentariile cititorilor
1. marius51
Duminica, 19 Noiembrie 2006 09:33
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Prinţul Harry a renovat o şcoală din regatul african Lesotho
Astazi, ora 07:59Prinţul Harry a lucrat cot la cot cu camarazii lui de regiment pentru a renova o şcoală din regatul african Lesotho.
Locuitorii din Bagdad se plâng că apa potabilă a fost contaminată
Astazi, ora 07:59Locuitorii din Bagdad riscă să se îmbolnăvească de holeră sau hepatită din cauza apei potabile contaminate. Irakienii se plâng că apa a fost contaminată după ce mai multe conducte vechi s-au fisurat.
150 de oameni au fost arestaţi în Chile în timpul unui protest
Astazi, ora 06:45Manifestări violente în Chile! Zeci de profesori şi elevi au protestat faţă de reforma învăţământului propusă de preşedintele Michelle Bachelet.
46 de oameni au murit în Bolivia după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie
Astazi, ora 06:41Cel puţin 46 de oameni au murit în Bolivia după ce un autobuz s-a prăbuşit într-o prăpastie adâncă de 200 de metri.
Cele mai CITITE din Externe
- Alertă de febră hemoragică în Grecia (2031)
- Un român a fost rănit în prima zi a curselor cu tauri din Pamplona (765)
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat (607)
- La Toyako, în Japonia, a început summit-ul G8 (448)
- Cetăţenii moldoveni cu vize Schengen nu mai au nevoie din 11 iulie de vize de tranzit pentru România (387)
Cele mai VOTATE din Externe
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat (3.72/5)
- Rusia ameninţă că va reacţiona prin mijloace militare la desfăşurarea scutului antirachetă (3.64/5)
- Alertă de febră hemoragică în Grecia (1.96/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat (6)
- Un român a fost rănit în prima zi a curselor cu tauri din Pamplona (3)
- Forţele militare ruse vor avea în 2009 un buget-record de peste 27 miliarde de euro (2)
- Alertă de febră hemoragică în Grecia (2)
- Rusia ameninţă că va reacţiona prin mijloace militare la desfăşurarea scutului antirachetă (2)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Astăzi sunt aşteptate rezultatele finale de la examenul de bacalaureat - VEZI NOTELE
Astazi, ora 07:28Promovabilitate mai mică şi mai mulţi absolvenţi eliminaţi din sală pentru că au încercat să copieze. Acestea sunt rezultatele examenului de bacalaureat. Datele adunate din ţară arată însă diferenţe foarte mari de...
- Astăzi se reunesc departamentele PSD, dar şi Consiliul PSD Bucureşti
- Sorin Oprescu l-a demis pe şeful Administraţiei Străzilor
- Incident nuclear în Franţa, nu există un risc imediat
- Radu Berceanu: Nu există nicio firmă care să poată să facă audit la RADET. Acolo este un balamuc!
- Sorin Oprescu: Preţul gigacaloriei este umflat artificial
- Părinţii unui copil născut mort îi acuză pe medici că le-au schimbat bebeluşul. Cum comentaţi?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Bucharest City Challenge va avea loc între 22 şi 24 august
- Octavian Bellu a luat lecţii de tir de la Alin Moldoveanu
- Fulgerele au brăzdat cerul în această dimineaţa la Constanţa
- Un grup de săteni din estul Indiei a salvat doi elefanţi de la înec
- Sute de sindicalişti pichetează astăzi sediul Guvernului
- Locuitorii din Bagdad se plâng că apa potabilă a fost contaminată
Trimite-ne mesaje
![]() |
După recenta majorare a preţului la carburanţi şi la energie electrică, urmează un nou val de scumpiri. Cum comentaţi? |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil cu ploaie descarcari
| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 29 °C | 30 °C |
| Arad | 28 °C | 22 °C |
| Bacău | 26 °C | 25 °C |
| Braşov | 24 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 25 °C | 27 °C |
| Constanţa | 26 °C | 24 °C |
| Europa | 09.07 | |
| Atena | 38 °C | |
| Berlin | 20 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 33 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 24 °C | |
| Paris | 23 °C | |
| Roma | 28 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6066 RON |
| 1 USD | 2.3035 RON |
| 1 GBP | 4.5323 RON |
| 1 CHF | 2.2342 RON |
| 100 HUF | 1.545 RON |
| 100 JPY | 2.1429 RON |
| 1 BGN | 1.844 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









