Statele Unite şi Marea Britanie şi-au închis ambasadele din Yemen în urma unor ameninţări teroriste din partea Al-Qaeda. Casa Albă a declarat pentru CNN că deţine informaţii potrivit cărora reţeaua condusă de Ossama ben Laden pregăteşte atacuri împotriva intereselor americane şi britanice din Yemen. Avertismentul vine după ce Barack Obama au făcut o legătură între reţeaua Al-Qaeda şi autorul recentei tentative de atentat de la bordul unui avion, în Detroit.
Şi Franţa şi-a închis în cursul zilei ambasada de la Sanaa. Personalul nu a fost evacut, dar a fost interzis accesul publicului.
Celula Al-Qaeda din Yemen a revendicat incidentul şi a declarat că acest atac constituie o ripostă faţă de loviturile aeriene executate de armata yemenită la 17 şi la 24 decembrie, soldate cu moartea a trei militanţi. Unul dintre atacuri i-a vizat pe patru terorişti care plănuiau atacuri asupra ambasadelor Statelor Unite şi Arabiei Saudite de la Sanaa. Autorităţile americane şi britanice nu au precizat perioada pentru care cele două reprezentanţe diplomatice din Yemen vor rămâne închise.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M