Statele Unite ar putea fi nevoite să atace Iranul pentru a pune capăt ambiţiilor nucleare ale acestei ţări, dar ar putea exista şi o "confruntare" cu China din cauza politicii monetare a acestei ţări, avertizează senatorul american Lindsey Graham.
Inspirat din succesul electoral al Partidului Republican, senatorul Lindsey Graham a declarat că şi-ar dori o iniţiativă "îndrăzneaţă" în relaţia cu Iranul, potrivit mediafax.ro.
"Ultimul lucru pe care îl doresc Statele Unite este un alt conflict militar, dar ultimul lucru de care lumea are nevoie este ca Iranul să se doteze cu arme nucleare. Ideea politicii de izolare nu mai este valabilă în privinţa Iranului", subliniază Graham.
O intervenţie împotriva Iranului ar putea fi necesară "nu doar pentru neutralizarea programului nuclear, ci şi pentru distrugerea Forţelor navale, a Forţelor aeriene şi pentru a da o lovitură decisivă Gardienilor Revoluţiei, mai precis pentru eliminarea acestui regim", insistă senatorul republican.
La rândul său, senatorul democrat Mark Udall a insistat asupra ideii menţinerii sancţiunilor împoptriva Iranului, subliniind însă că "toate opţiunile rămân valabile".
Lindsey Graham a avertizat şi asupra riscului unei posibile "perioade de confruntare" cu China din cauza politicii monetare "frauduloase" a acestei ţări.
Mai mulţi politicieni americani şi europeni au cerut ca moneda Chinei să fie mai puternică, în condiţiile în care SUA şi ţările europene depun eforturi pentru a ieşi din criza financiară. Conform analiştilor, yuan-ul este menţinut la o valoare minimă şi astfel se creează dezechilibre în comerţul mondial.
Mai multe ţări, din Japonia până în Columbia, au redus în ultimele săptămâni valoarea monetară pentru a creşte exporturile şi a evita încetinirea ritmului economic.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M