Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Statele UE vor verifica durabilitatea biocarburanţilor

Durabilitatea biocarburantilor trebuie verificată de statele membre sau prin intermediul unor scheme voluntare care au fost aprobate de Comisia Europeană, pentru a avea garanţia că, faţă de combustibilii fosili, biocarburantii utilizaţi în UE contribuie palpabil la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

UE verifică durabilitatea biocombustibililor / FOTO: green-report.ro
UE verifică durabilitatea biocombustibililor / FOTO: green-report.ro

„Trebuie să ne asigurăm că întregul lanţ al biocarburantilor, de la producţie la livrare, este durabil. Din acest motiv, am stabilit cele mai ridicate standarde de durabilitate din lume. Schemele recunoscute astăzi la nivelul UE sunt un bun exemplu al unui sistem transparent şi fiabil care asigură respectarea acestor standarde ridicat”, a declarat comisarul european pentru energie, GA¼nther Oettinger.

Pentru a beneficia de finanţare publică sau pentru a contribui la realizarea obiectivelor naţionale obligatorii pentru energia din surse regenerabile, biocarburantii utilizaţi în UE, fie produşi la nivel local sau importaţi, trebuie să respecte criteriile de durabilitate. Aceste criterii sunt menite să împiedice schimbarea destinaţiei zonelor cu stocuri mari de carbon şi cu o biodiversitate bogată în scopul obţinerii de materii prime pentru biocarburanti.

În practică, acest lucru înseamnă că biocarburantii proveniţi din recolte cultivate pe un teren care fusese anterior pădure tropicală sau păşune naturală, cu un ecosistem unic, nu pot fi consideraţi durabili. În plus, emisiile de gaze cu efect de seră produse de-a lungul întregului lanţ de producţie trebuie să fie cu cel puţin 35% mai reduse decât în cazul combustibililor fosili. Cu timpul, această ştachetă va fi din ce în ce mai ridicată.  Citeşte mai mult pe green-report.ro.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro