Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Start la Oscarurile româneşti

58 de titluri, dintre care 18 lungmetraje au şanse să-şi adjudece mult râvnitele Premii Gopo, la gala care va avea loc pe 28 martie, relatează Mediafax.

Premiile Gopo au ajuns la cea de-a cincea ediţie
Premiile Gopo au ajuns la cea de-a cincea ediţie

Dintre lungmetrajele eligibile pentru nominalizări nu lipsesc producţiile care au păstrat cinematografia românească în atenţia festivalurilor şi criticii internaţionale pe parcursul anului 2010: "Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, răsplătit cu Marele Premiu al Juriului - Ursul de Argint şi distincţia Alfred Bauer la Festivalul de la Berlin 2010, "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", în regia lui Andrei Ujică (Cannes 2010 - Selecţia oficială, în afara competiţiei) şi "Kapitalism - Reţeta noastră secretă" (regia: Alexandru Solomon), acestea din urmă fiind eligibile atât pentru categoriile de la lungmetraj, cât şi pentru categoria cel mai bun documentar.

La acestea se adaugă "Marţi, după Crăciun", selecţionat în secţiunea Un Certain Regard la Cannes 2010, regizat de Radu Muntean,"Felicia, înainte de toate" (regia: Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf), triplu premiat la TIFF 2010, multpremiatul film al lui Peter Călin Netzer, "Medalia de onoare" sau "Portretul luptătorului la tinereţe (regia: Constantin Popescu Jr.), prezentat în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin 2010.

Lista documentarelor înscrise pentru nominalizare la Gopo 2011 cuprinde titluri precum "The Shukar Collective Project" (regia: Matei-Alexandru Mocanu), "Circul vesel", al treilea documentar al regizorului Claudiu Mitcu, "Memoria de Piatră" (regia: Iosif Demian), "Victoria" (regia: Adi Voicu, Ana Vlad) sau "Căutare" (regia: Ionuţ Piţurescu), câştigătorul competiţiei de scurtmetraj a prestigioasei secţiuni Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de Film de la Cannes 2010.

Nu în ultimul rând, pentru nominalizările la categoria "cel mai bun film de scurtmetraj" concurează producţii deja consacrate, precum "15 Iulie" (regia: Cristi Iftime), "Colivia" şi "Lord" - ambele regizate de Adrian Sitaru, "Derby", filmul lui Paul Negoescu sau "Muzica în sânge" (regia: Alexandru Mavrodineanu).

Alături de acestea, la categoria de scurtmetraj se regăsesc şi debuturi regizorale promiţătoare, printre care se numără şi cel al actorului Dorian Boguţă cu "10".

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro