Părinţii celor şase copii, în special mamele, au renunţat la orice altă activitate pentru a se afla lângă bebeluşi. Surse din spital spun că mamele sunt atât de speriate de ceea ce li s-a întâmplat celor mici, că, dacă ar avea voie, ar sta tot timpul lângă ei, la Terapie Intensivă, potrivit adevarul.ro.
„Părinţii au fost cazaţi în hotelul spitalului, contruit de o organizaţie umanitară, şi au toate condiţiile, gratuit. Din când în când taţii mai pleacă pentru a se ocupa de casă sau se duc la muncă, dar mamele sunt tot timpul aici. În fiecare zi echipa de medici se întâlneşte cu părinţii şi discută cu ei, le explicăm în detaliu cum evoluează şi ce putem spera”, a declarat managerul spitalului, Dan Enescu.
În urmă cu 16 zile, când s-a întâmplat tragedia, medicul Dan Enescu spunea că ar fi o minune ca măcar unul dintre aceşti copii să supravieţuiască. În ultimele zile, atât medicii cât şi părinţii au prins curaj să spere. Bebeluşii au început să ia în greutate şi starea lor este de la zi la zi mai bună.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M