Mai bine de 1.000 de medici slovaci care şi-au înaintat deja demisiile ar putea rămâne de mâine acasă, în ciuda presiunii guvernului de la Bratislava care a declarat stare de urgenţă în anumite spitale, în încercarea de a-i ţine pe doctori la locurile de muncă.
Demisia în masă anunţată de medici din cauza salariilor mici intră în vigoare oficial pe 1 decembrie şi ar putea reprezenta o lovitură puternică dată sistemului medical din Slovacia, care numără ceva mai mult de 7.000 de doctori.
Ungaria şi Cehia au anunţat că au primit un apel de ajutor din partea guvernului de la Bratislava şi că sunt gata să trimită personal medical în Slovacia pentru a acoperi găurile din sistem.
Din cei peste 2.000 de medici care şi-au anunţat încă din septembrie demisia, în jur de 1.600 sunt decişi să rămână acasă. Presa slovacă notează totuşi că o parte dintre aceştia şi-ar putea schimba decizia până mâine.
Situaţia lor este complicată. Starea de urgenţă declarată de guvern în spitale înseamnă că medicii care nu se prezintă la locul de muncă, în ciuda demisiei, riscă o amendă sau chiar pedepasa cu închisoarea.
Chiar şi aşa, mai mulţi medici demisionari au ales azi să stea acasă. Sindicatele au făcut apel la medici să rămână uniţi şi să nu cedeze în faţa presunilor guvernului.
Sindicatele din Sănătate spun că salariul mediu lunar al unui medic tânăr în Slovacia este de aproximativ 550-600 de euro, în vreme ce un doctor experimentat câştigă în jur de 1.000-1.200 de euro.
Ministerul Sănătăţii a oferit o creştere a salariului de aproximativ 300 de euro. "Orice majorare a salariului de peste 300 de euro ar fi iresponsabilă, deoarece guvernul nu-şi poate permite acest lucru", a declarat ministrul sănătăţii, Ivan Uhliarik, care a atras atenţia că ţara se confruntă cu criza financiară.
Sindicaliştii nu sunt însă mulţumiţi. Ei doresc ca veniturile lunare ale medicilor să crească până la 1.140-2.280 de euro.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M