Ca urmare a situaţiei existente la nivelul judeţului şi a atenţionării meteorologice privind Codul Portocaliu de ninsori abundente, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vrancea, la propunerea domnului Marian Oprişan, Vicepreşedinte al CJSU, a aprobat menţinerea situaţiei de urgenţă, până la revenirea la situaţia de normalitate, şi a solicitat acordul Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea declarării stării de alertă.
Hotărârea Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a fost luată, sâmbătă seara, 11.02.2012, în şedinţă extraordinară, în baza articolului 4, aliniatul 1, litera a) şi b) din O.U.G. 21/2004.
Acelaşi act normativ arată, la articolul 4, aliniatul 2 că „pe timpul stării de alertă se poate dispune orice măsură necesară pentru înlăturarea stării de forţă majoră”.
Ataşăm acestui comunicat adresa Consiliului Judeţean Vrancea către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România prin care se solicită sprijin cu 6 autofreze şi 10 încărcătoare frontale tip Wolla.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M