Au fost semnalate probleme în localitatea Vrata, unde Dunărea şi-a ieşit din matcă şi a inundat câteva zeci de hectare de teren pe care nu există culturi agricole. De asemenea, Apele Române Mehedinţi au monitorizat cu mare atenţie şi satul Cozia, comuna Pristol, unde ar fi putut apărea probleme.
"Există riscul producerii unor viituri importante generatoare de inundaţii, care pot afecta viaţa comunităţilor locale şi a siguranţei cetăţenilor. Din informaţiile pe care le avem de la Hidroelectrica se pare că Dunărea va intra în ţară în zilele următoare cu 13.000 mc pe secundă, faţă de 11.500 cât este în momentul de faţă. Deja au apărut probleme de inundaţie în zona Vrata şi monitorizăm cu mare atenţie satul Cozia, care este cel mai predispus efectelor acestor inundaţii", a declarat directorul de la Societatea de Gospodărire a Apelor Mehedinţi, Adrian Drăghici.
Întrucât există pericolul de a fi inundat Belgradul (Serbia), în următoarele ore se va lua măsura golirii lacului de acumulare de la hidrocentrala Porţile de Fier I, cu tendinţă de creştere a lacului de la barajul Porţile de Fier II.
Începând cu data de 3 iunie, ora 6.00, a fost instituit Cod portocaliu pe fluviul Dunărea, pe sectorul Gruia - Calafat - Zimnicea. "S.G.A. Mehedinţi a luat toate măsurile pentru a monitoriza evoluţia cotelor fluviului Dunărea prin posturile hidrometrice Baziaş, Moldova Nouă, Drencova, Orşova, Dr. Tr. Severin, Gruia şi Calafat. De asemenea, au fost înştiinţate primăriile Gogoşu, Gruia, Pristol, Gârla Mare, Vrata, Salcia să instituie serviciul de permanenţă şi să avertizeze populaţia din zonele inundabile, să fie permanent pregătiţi pentru retragerea animalelor din zonele ce vor fi inundate şi să raporteze la S.G.A. Mehedinţi orice pagubă produsă", a spus purtătorul de cuvânt al SGA Mehedinţi, Magda Someşan.
Stare de alertă în primăriile din Mehedinţi după anunţarea unor viituri pe Dunăre
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au fost în stare de alertă deoarece există pericolul producerii unor inundaţii în mai multe localităţi riverane Dunării. Joi a fost golit şi lacul de acumulare de la hidrocentrala Porţile de Fier I.
Mai multe localităţi din Mehedinţi sunt ameninţate de viituri / FOTO: andreisandor.files.wordpress.com







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M