Gruparea Borussia Dortmund a semnat un contract în urma căruia îşi fa transforma stadionul în sursă de energie electrică. Mai exact, acesta va fi acoperit cu panouri solare care vor produce anual 860.000 kwh, suficient pentru a se autoalimenta electric, dar şi pentru casele din zona arenei.
Totul este făcut în baza unui contract de sponsorizare de 8,5 milioane de euro semnat cu Q.Cells şi valabil cinci ani, scrie presa germană.
Până la sfârşitul anului, producătorul de panouri solare va dota arena "Signal Iduna Park" cu 8160 de module fotovoltaice, care vor fi montate pe acoperişul tribunelor de nord, est şi vest. Alte 608 panouri vor fi montate pe faţada celui mai mare stadion din Germania. Astfel, Borussia nu doar că va economisi aproximativ 200.000 de euro pe an, cât cheltuia pentru curent electric, dar va putea chiar să câştige bani din vânzarea celui pe care îl va produce. În plus, va proteja şi mediul, sistemul fiind unul care nu emană dioxid de carbon.
În lume mai sunt câteva stadioane care au optat pentru eco-stadioane. SC Freiburg a fost primul club care şi-a transformat astfel stadionul, iar apoi au urmat cei de la FC Zurich.
Stadion ecologic pentru Borussia Dortmund
PUBLICAT
Miercuri, 20 Iulie 2011 06:15
ACTUALIZAT
Miercuri, 20 Iulie 2011 06:15
SURSA
REALITATEA.NET
Campioana Germaniei îşi transformă stadionul în sursă de energie electrică.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M