Dosarul în care a fost pus sub acuzare Dorinel Mucea, adjunctul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, are la bază o sesizare a Serviciului Român de Informaţii. Dorinel Mucea este cercetat, alături alţi funcţionari publici din cadrul Ministerului Economiei şi cel al Comunicaţiilor, pentru infracţiuni ce aduc atingere siguranţei naţionale.
SRI a interceptat convorbirile telefonice dintre aceştia şi consultanţii internaţionali implicaţi în procesele de privativare şi au aflat că cei în cauză făceau schimb de informaţii strategice.
În iunie 2006, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a primit o sesizare în legătură cu existenţa unei grupări de criminalitate organizată. Acesta era constituită în jurul cetăţeanului bulgar Stamen Stancev, consultant al unei societăţi bancare internaţionale.
Gruparea era formată din mai mulţi demnitari şi funcţionari publici din instituţiile centrale cu atribuţii în domeniul privatizării. Scopul grupării era acela de a obţine, în afara cadrului oficial, date şi documente de natură a periclita securitatea statului. Procurorii refuză să facă publice numele companiilor la care ancheta face referire.
Laura Codruţa Kovesi, procuror general, a declarat: "Este vorba de privatizarea unor societăţi comerciale. Deocamdată, nu vă pot spune mai multe".
Odată cu sesizarea trimisă procurorilor, SRI a trimis şi mai multe casete cu înregistrări ale unor convorbiri telefonice din care reiesea că o parte a consultanţilor internaţionali implicaţi în procesele de privatizare din România s-ar afla în posesia unor documente clasificate.
Procurorii au organizat pe parcursul zilei de miercuri şi în acestă dimineaţă mai multe percheziţii, în urma cărora speră să găsească documentele furnizate de funcţionarii publici români.
De la birourile de consultanţă au fost ridicate, deja, calculatoarele şi mapele personale ale celor implicaţi în dosar.




SRI i-a interceptat convorbirile lui Mucea
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Dorin Mucea, audiat la Parchetul General
- Donciu, din dosarul Mucea şi asociaţii, are şi el interdicţie de părăsire a Capitalei
- Codruţ Şereş crede că se încearcă intimidarea sa
- Doi dintre învinuiţii de spionaj, de negăsit
- În aşteptarea mandatelor din Dosarul Privatizărilor
Comentariile cititorilor
6. Ana
Vineri, 24 Noiembrie 2006 20:51
| Raspunde la comentariu
5. sergiusabo
Vineri, 24 Noiembrie 2006 11:45
4. constantin
Vineri, 24 Noiembrie 2006 07:07
3. Alec
Joi, 23 Noiembrie 2006 22:40
2. LupuCelRau
Joi, 23 Noiembrie 2006 21:49
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Teodor Atanasiu l-a reclamat pe Eugen Bădălan pentru denunţ calomnios
Vineri, 16 Mai 2008 23:26"Am depus la Parchetul General plângere penală împotriva lui Eugen Bădălan pentru denunţ calomnios. Aşa după cum ştiţi, domnul Atanasiu, a primit NUP (neînceperea urmăririi penale,...

CSM spune că Nastasiu a procedat corect când şi-a înregistrat convorbirile cu Omar Hayssam
Astazi, ora 08:25CSM a stabilit clasarea lucrării prin care era cercetat procurorul Nastasiu, pe motiv că nu sunt întrunite "elementele constitutive ale abaterii disciplinare". Comisia de disciplină...

Curtea de Apel Bucureşti a dat mandat de arestare pentru comisarul-şef Mircea Moraru
Astazi, ora 05:07Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada aprilie - mai 2008, Mircea Moraru a pretins şi a primit de la mai mulţi lucrători de poliţie suma de 3.750 RON...

Nepotul lui Nuţu Cămătaru, la un pas de a fi escrocat de reţeaua care păcălea bătrâni în Sectorul 5
Vineri, 16 Mai 2008 13:56În momentul în care au aflat că este nepotul lui Nuţu Cămătaru, membrii reţelei l-au obligat pe cel care a încercat să-l înşele pe Călin Mihai să-i returneze acestuia suma de 4.000 de...

Ministerul Public a primit o somaţie de plată pentru sporurile procurorilor
Vineri, 16 Mai 2008 23:03Parchetul General a fost somat să plătească peste trei miliarde de lei vechi unor procurori de la Parchete de Judecătorii din Bucureşti. Aceştia şi-au câştigat în instanţă sporuri...

Un poliţist din Cluj-Napoca a fost reţinut în timp ce lua mită
Vineri, 16 Mai 2008 09:54Agentul şef Petre Vălean era angajat al Serviciului de Permise auto şi Înmatriculări Cluj. El este cercetat împreună cu patronul unei firme auto pe motiv că facilitau înmatricularea de...


Cele mai importante stiri
15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 09:08Elevele au urcat ieri în Munţii Cernei şi nu mai putut coborî din cauza terenului accidentat. Abia în această dimineaţă, ele au reuşit să ceară ajutorul. La această oră,...

Cadavrul unei femei, ţinut 12 ore în salon cu pacienţii - Cum comentaţi acest caz?
Astazi, ora 07:35Miercuri, aproape de miezul nopţii, femeile le-au chemat pe asistente pentru că una dintre colegele lor de salon se simţea foarte rău şi le-au spus că ar avea nevoie de o mască de oxigen....

Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
Astazi, ora 07:53Copiii, cu vârste între 9 luni si 11, trăiau din mila vecinilor, mâncau ce apucau, erau neîngrijiţi, iar părinţii, care au patima băuturii, treceau pe acasă când îşi aminteau. Bunica...

- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
- Kylie Minogue concertează astăzi la Bucureşti
- Examenul de bacalaureat este contestat de profesori
- Curtea de Conturi: Adriean Videanu a prejudiciat bugetul Primăriei Generale
Cele mai recente stiri
Un copil de doi ani a fost muşcat de faţă de un câine, iar un al copil de un an a fost intoxicat cu nitriţi
Astazi, ora 09:05Băieţelul, din localitatea Sântana din judeţul Arad, se juca în această dimineaţă în faţa casei când a fost atacat de câinele unor vecini. Mai multe oameni au intervenit şi au scos...

15 eleve din Ungaria sunt rătăcite în Munţii Cernei
Astazi, ora 09:08Elevele au urcat ieri în Munţii Cernei şi nu mai putut coborî din cauza terenului accidentat. Abia în această dimineaţă, ele au reuşit să ceară ajutorul. La această oră,...

Examenul de bacalaureat este contestat de profesori
Astazi, ora 08:26Profesorii acuză că elevii sunt obligaţi în felul acesta să facă diferite compuneri pe texte fără valoare. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că subiectele respectă programa...

- Comunitatea chineză din România adună fonduri pentru sinistraţi
- Cinci fraţi din Flămânzi, lăsaţi în voia sorţii de părinţi
- O fetiţă de numai şapte ani, bătută de unchiul ei cu făcăleţul
- Chinezii nu au uitat să se ajute între ei după cutremurul de luni
Cele mai CITITE
- ÎCCJ a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită" (3000)
- Anton Doboş, preşedintele Universitatea Cluj, este urmărit penal de procurorii DNA (2856)
- Trei angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 au fost reţinuţi pentru că au înşelat mai mulţi bătrâni (2055)
- CSM face anchetă după declaraţiile lui Gigi Becali împotriva DNA (1743)
- Tânărul arestat pentru lovirea jandarmului clujean rămâne în arest (1660)

Cele mai VOTATE
- CSM face anchetă după declaraţiile lui Gigi Becali împotriva DNA (3,92/5)
- Un poliţist din Cluj-Napoca a fost reţinut în timp ce lua mită (3,84/5)
- Tânărul arestat pentru lovirea jandarmului clujean rămâne în arest (3,68/5)
- CEDO: Amenzile contravenţionale din România încalcă drepturile omului (3,64/5)
- Persoanele reţinute de DNA la Cluj pentru înmatriculări fără taxa auto au fost arestate (3,56/5)

Cele mai COMENTATE
- ÎCCJ a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită" (66)
- Trei angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 au fost reţinuţi pentru că au înşelat mai mulţi bătrâni (15)
- HotNews: Tudor Chiuariu a acordat prime la Ministerul de Justiţie de aproape 3 milioane de lei (13)
- Ioan Avram Mureşan afirmă că denunţătorul său ar fi fost colaborator al "Doi şi un sfert" (8)
- Corneliu Iacobov a fost achitat în dosarul RAFO Oneşti (7)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Sondaj
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 28 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 17.05 | 18.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 28 °C | 26 °C |
| Bacău | 26 °C | 28 °C |
| Braşov | 22 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 22 °C | 28 °C |
| Constanţa | 22 °C | 30 °C |
| Europa | 17.05 | |
| Atena | 28 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 13 °C | |
| Madrid | 18 °C | |
| Moscova | 18 °C | |
| Oslo | 6 °C | |
| Paris | 18 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
Vineri, 16 Mai 2008 09:12
Paritate: 1 EUR = 1,5487 USD
| 1 EUR | 3,6573 RON |
| 1 USD | 2,3615 RON |
| 1 GBP | 4,603 RON |
| 1 CHF | 2,2415 RON |
| 100 HUF | 1,4706 RON |
| 100 JPY | 2,2571 RON |
| 1 BGN | 1,8699 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







