Lanterna roşie a sezonului trecut, Sportul Studenţesc pare să confirme că valoarea sa nu este de Liga Întâi. În primul meci al etapei a 7-a ei au jucat la Mioveni, contra unei formaţii destabilizate, părăsită în aceste săptămâni de doi antrenori.
Asta nu i-a împiedicat pe argeşeni să deschidă repede scorul, prin Tănasă, în minutul 17. Până la pauză Mioveniul şi-a dublat avantajul, când Alin Raţiu a reluat în propria poartă centrarea lui Enache. Ziua avea să fie cu adevărat neagră pentru Raţiu, care în minutul 68 a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe. Abia după ce a rămas în zece jucători Sportul a reuşit să marcheze, prin Andrei Lungu, însă ultimele 12 minute n-au mai adus nimic nou pe tabelă şi studenţii rămân pe penultimul loc, cu 5 puncte.
Mai jos decât ei este Concordia Chiajna, care a remizat aseară la Piatra Neamţ, scor 0-0. Ilfovenii aşteaptă încă prima victorie în Liga Întâi, având doar 3 puncte după şapte etape.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M