Pereţi crăpaţi şi plini de igrasie, paturi rupte, băi infecte şi miros insuportabil. Spitalul de Psihiatrie din Timişoara a ajuns o adevărată ruină, în care medicii încearcă să nu se îmbolnăvească, iar pacienţii să scape de suferinţă.

Clădirea, în care nu s-a investit nimic în ultimii 20 de ani, se degradează de la o zi la alta şi nimeni nu poate face nimic, pentru că imobilul este revendicat.

Spitalul de Psihiatrie din Timişoara este în paragină. Lifturile nu funcţionează, băile sunt inundate, iar prin pereţii crăpaţi intră ploaia.

Medicii se chinuie să le facă viaţa mai uşoară pacienţilor.

Conducerea spitalului a cerut ajutorul ministerului pentru renovarea clădirii. "La ora actuală întâmpinăm dificultăţi pentru că ministerul spune că imobilul este revendicat, iar la o clădire revendicată nimeni nu mai investeşte nimic", a declarat Pompilia Dehelean, şef secţie.

În lipsa banilor, medicii spun că spitalul numai bine nu le face pacienţilor.