95 de milioane de lei. Este suma alocată de Casă pentru cel mai mare spital din România. În condiţiile în care conducerea nu ştie cum să scape de datoriile de aproape 65 de milioane de lei. Banii veniţi ajung doar pentru cheltuielile curente, iar datoriile cresc.
"Vorbim de un buget care ne asigură plata salariilor, plata utilităţilor şi după cum bine ştiţi spitalul are datorii, sunt foarte mulţi furnizori care ne-au dat în judecată pentru neplată. Nu este uşor ca un spital care primeşte cazuri din o treime din teritoriul României să nu primească fonduri suplimentare", a declarat Florin Gomotîrceanu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.
Ultima speranţă sunt fondurile de rezervă. Pe asta mizează toată lumea. Poate aşa, datoriile ar mai putea să scadă sau cel puţin să stagneze.
Datoriile de 65 de milioane de lei au fost acumulate din 2005 şi până în prezent. Numai anul trecut, de exemplu, aproape 47.000 de pacienţi au fost externaţi din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, 31% dintre aceştia erau din alte judeţe.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M