Spitalul Clinic Judeţean Cluj funcţionează în această perioadă în sistem de avarie. Datoriile către furnizori se acumulează pe zi ce trece. Unii chiar au încetat deja să-i mai aprovizioneze.
Potrivit liderilor de sindicat, Spitalul Judeţean nu este singurul din Cluj aflat în această situaţie, iar tot ceea ce îi mai determină pe angajaţii acestor unităţi să nu intre în grevă este faptul că până acum şi-au primit drepturile salariale.
Bugetul pe anul 2010 al Spitalului Judeţean Cluj este de 760 de miliarde de lei, dintre care până acum au fost primite pe primul trimestru doar 30 de miliarde. Managerul spitalului susţine că aceşti bani nu sunt suficienţi şi că bugetul pentru întregul an nu va ajunge nici măcar până în luna septembrie.
Spitalul Clinic Judeţean Cluj nu mai are bani pentru medicamente şi materiale sanitare
PUBLICAT
Vineri, 7 Mai 2010 12:08
ACTUALIZAT
Vineri, 7 Mai 2010 12:36
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Bianca Suciu
La Spitalul Clinic Judeţean Cluj nu mai sunt bani pentru mănuşi şi seringi. Acesta nu este însă singura problemă: lipseşte şi heparina, un anti-coagulant absolut necesar pentru intervenţiile chirurgicale. Conducerea spitalului spune că toţi banii pe care i-au primit sunt folosiţi pentru plata salariilor şi pentru utilităţi, iar pentru achiziţionarea de medicamente rămân mai puţin de 10 la sută.
Mai puţin de 10% din bugetul Spitalului Clinic Judeţean Cluj sunt folosiţi pentru achiziţionarea de medicamente / FOTO: clon.ro







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M