Alertă în spitalele din Constaţa şi Galaţi în urma numărului mare de infecţii respiratorii. Saloanele secţiei de pediatrie ale Spitalului Judeţean din Constanţa sunt deja arhipline, iar medicii vor apela şi la celelalte secţii pentru a-i interna pe copii.

De asemenea, Autoritatea de Sănătate Galaţi a decis ca toţi medicii să fie vaccinaţi antigripal.

În ultimele zile numărul intervenţiilor Serviciului de Ambulanţă Constanţa aproape s-a dublat.

"Majoritatea solicitărilor pentru sindroame febrile şi pentru stările acute de infecţii respiratorii, pneumopatii sunt pentru copii", a precizat Eugenia Broască, director adjunct Serviciul de Ambulanţă Constanţa.

Dacă numărul copiilor care au nevoie de internare va creşte în zilele următoare, micuţii vor fi internaţi şi în saloanele din alte secţii.

La Galaţi, Autoritatea de Sănătate Publică cere personalului medical din toate spitatele să se vaccineze antigripal.

"Trebuie să fie conştienţi. Până acum am întrebat. De acum, vor refuza numai pe semnătură", a susţinut Sorin Ungureanu, director DSP Galaţi.

Din cauza numărului mare de viroze respiratorii Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi a decis încă de vineri să suplimenteze, din fondurile de urgenţă, cu încă 500.000 de lei plafoanele farmaciilor.

În urma unor cereri venite de la alte farmacii, Casa de Asigurări a mai alocat încă 100.000 de lei.