După integrarea României în Uniunea Europeană, politica externă a ţării se va adapta la realităţile comunităţii, a declarat preşedintele Traian Băsescu într-un interviu acordat postului de televiziune Euronews. Băsescu a precizat că românii sunt conştienţi de costurile aderării, dar în acelaşi timp sunt optimişti în legătură cu viitorul lor.

"Am spus oamenilor că aderarea la Uniunea Europeană nu va schimba ţara peste noapte şi nici nu le va aduce nivelul de productivitate pe care îl vedeţi în Germania, Franţa, Olanda şi în alte ţări UE. (...) Românii sunt conştienţi că va fi un proces de integrare costisitor în momentul în care au devenit membri", a declarat Traian Băsescu.

În ceea ce priveşte impactul geopolitic al aderării României, şeful statului consideră că prin integrarea ţării noastre, Uniunea Europeană va avea pentru prima oară o graniţă la Marea Neagră. În opinia lui, problemele din zona Mării Negre nu vor mai fi numai treaba NATO, ci devin şi o problemă de politică externă a UE.

"Ca stat membru UE, vom susţine continuu necesitatea unor legături transatlantice extrem de solide, plecând de la propriile noastre analize. Este greu să ne imaginăm o Europă decuplată de SUA, cum la fel ar fi dificil să vedem o putere precum SUA care s-ar decupla de Europa", a mai spus Băsescu, pentru Euronews.