Spectacolul "Flori, fete, filme sau băieţi", după textul original al lui Mimi Brănescu, revine în spaţiul Cafenelei Dalles, saptamana aceasta, pe 5 si 7 februarie, orele 20.00. Ĩn regia şi scenografia lui Radu Popescu, spectacolul include în distribuţia sa nume ca Paul Ipate, Cristina Găvruş, Zaharija Angeleska şi Alexandru Secăreanu.
"Două fete, doi băieţi. O poveste despre prietenie. La şaisprezece ani. Despre îndrăgostire la şaisprezece ani. O poveste despre cum ne maturizăm şi ce poate să însemne toate acestea pentru fiecare, o poveste în care mulţi dintre noi ne vom regăsi – în expresii, în gesturi, în năzuinţele noastre mărunte. Un text care nu dezbate probleme morale, dar care îi va face pe mulţi spectatori să se întrebe – care sunt lucrurile pentru care merită să ne zbatem, pentru care merită să trăim?", spune Radu Popescu, regizorul şi scenograful piesei "Flori, fete, filme sau băieţi".
Preţul unui bilet este de 15 lei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M