Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Spectacolul cerului: Perseidele, "stelele căzătoare", la maxim în această noapte

Ca în fiecare an, în luna august îşi face apariţia curentul de meteori Perseide, care va putea fi observat cel mai bine în nopţile de 11, 12 şi 13 august, potrivit Observatorului Astronomic "Vasile Urseanu". Momentul maxim va avea loc în noaptea de 12 august.

Locul de unde apar Perseidele / FOTO: astro-urseanu.ro
Locul de unde apar Perseidele / FOTO: astro-urseanu.ro
Perseidele / FOTO: Alex Tudorica/Argelander Institute for Astronomy
Perseidele / FOTO: Alex Tudorica/Argelander Institute for Astronomy

Perseidele sunt denumite după constelaţia din care par că vin şi reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an.

Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracţiune de secundă vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteorid, iar pietroiul care cade pe Pământ se numeşte meteorit, explică Observatorul Astronomic.

Meteorii intră în atmosfera Pământului cu circa 60km pe oră. Cei mai mulţi sunt particule de praf de mărimea granulelor de nisip, însă unii din ei pot ajunge la mărimea boabelor de mazăre. Majoritatea nu ajung pe suprafaţa Pământului.

Toate aceste particule de praf provin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.

Perioada de activitate a Perseidelor este între 17 iulie şi 24 august. Maximul curentului va avea loc pe 13 august, la ora 02:30, ora României, când vor putea fi observaţi cei mai mulţi meteori.

Astronomii ne sfătuiesc să ne uităm după "stelele căzătoare" după miezul nopţii până dimineaţa, de preferat în afara oraşelor, în locuri cu aer curat şi fără poluare luminoasă. Potrivit Observatorului Astronomic, cei ce vor observa Perseidele din zonele cu aer curat vor vedea maxim 100 de meteori pe oră, în timp ce cei din oraşe vor putea observa doar 10-20 meteori pe oră.

Click pentru a mări imaginea

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro