Un exemplar aparţinând uneia dintre cele mai rare specii de rinoceri a fost filmat pentru prima dată pe insula Borneo. Oficialii din Malaezia ai organizaţiei ecologiste WWF au declarat că imaginile cu rinocerul cu două coarne au fost capturate de o cameră ascunsă din junglă.

În junglele malaeziene mai există între 25 şi 50 de astfel de rinoceri.
În filmuleţ imensul animal este prezentat cum se apropie de cameră respirând din greu.

Cornul de rinocer este alcătuit de fibre de keratină, asemănătoare firului de păr. Coarnele de rinocer sunt cunoscute pentru calităţile lor afrodisiace. Rinocerul cu două coarne este cel mai mic şi mai păros dintre toate speciile de rinoceri şi cântăreşte aproximativ 800 de kilograme.