De aproape o săptămână, sute de oameni aşteaptă în stradă, zi şi noapte, în faţa Ambasadei Spaniei. Cei mai mulţi au nevoie de acte de şedere temporară sau de avize pentru documentele de reîntregire a familiei. Ca să nu-şi piardă rândul, mulţi dintre ei dorm pe cartoane, pe trotuarul din faţa ambasadei.
Oamenii se plâng că ambasada Spaniei are program cu publicul doar între orele 9 şi 11 dimineaţa. Aceasta ar fi cauza, spun ei, pentru care se formează cozile imense. Reprezentanţii Ambasadei Spaniei au refuzat să comenteze situaţia creată.
O dată ajunşi acolo, îngroaşă rândurile comunităţii de români care visează la o viaţă mai bună. Şi se pare că spaniolii sunt gata să îi integreze în ţara lor. Socialiştii spanioli au elaborat un proiect de lege pentru românii care muncesc legal în Spania. Ei ar putea vota la alegerile locale de anul viitor, dacă proiectul va fi aprobat de Parlament. Laura Andronescu, vicepreşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Românilor Imigranţi din Spania, spune că după aprobarea documentului, imigranţii ar putea acţiona pentru şi mai multe drepturi.
Proiectul prevede ca străinii care au viză de şedere în Spania să aibă dreptul de a-şi exprima opţiunile electorale începând cu alegerile municipale din 2007. Milioane de imigranţi, printre care şi aproximativ 200.000 de români, aflaţi cu forme legale în Spania, ar putea beneficia de această măsură. În anumite oraşe ponderea rezidenţilor români este atât de mare încât opţiunile lor ar putea influenţa considerabil rezultatele.
Potrivit AFP, proiectul de lege iniţiat de coaliţia socialistă aflată la putere va fi prezentat astăzi în Congresul spaniol, dar data adoptării acestuia nu se cunoaşte. Este foarte probabil ca legea să se aprobe. Mai mulţi lideri ai opoziţiei au declarat că ar susţine o astfel de iniţiativă.
Ţi-a plăcut articolul?
JURNALE |
EMISIUNI |
TRANSCRIPT |
Crawl TV |
ECHIPA |
PROGRAM TV |
DESPRE NOI |
ACOPERIRE |
CARIERE |
CONTACT
SPANIA MULT VISATĂ
Miercuri, 16 August 2006 17:19
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- NOI REGLEMENTĂRI
Vineri, 13 Ianuarie 2006 20:33 - OFERTE DE MUNCĂ
Marti, 31 Ianuarie 2006 20:43 - CIFRE OFICIALE PE 2006
Joi, 20 Iulie 2006 15:15 - VISUL IBERIC
Marti, 22 August 2006 12:20 - REVOLUŢIE DEMOGRAFICĂ
Sambata, 26 August 2006 18:25 - PROGRAM DE REPOPULARE
Marti, 05 Septembrie 2006 19:00 - "ROMÂNII DIN SPANIA NU SUNT INFRACTORI"
Miercuri, 11 Octombrie 2006 14:09
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Poliţia Română are în uz 1.700 de maşini care trebuiau casate
Astazi, ora 07:42Girofare, scrâşnet de roţi, sute de cai putere. Din păcate, mulţi dintre poliţiştii români văd asta doar în filme, pentru că în loc de girofare, aceştia folosesc bastonul reflectorizant, maşinile din dotare nu au...
Aproape 1500 de familii din Abrud, judeţul Alba, se încălzesc cu sobe cu lemne
Astazi, ora 07:24Pentru locuitorii din Abrud, oprirea livrărilor de gaze ruseşti nu reprezintă o problemă. Asta pentru că oamenii au trecut, cu ani în urmă, la încălzirea cu lemne. Centralele termice de cartier au fost închise în 1995, pentru...
Numărul turiştilor străini care au venit în ţară a crescut cu 20% în 2008
Miercuri, 07 Ianuarie 2009 19:36Turismul românesc a avut un an profitabil. Faţă de 2007, numărul turiştilor străini care au venit în ţară a crescut. La fel şi al românilor care şi-au petrecut vacanţa în străintate.
Miting de solidaritate cu victimele războiului din Fâşia Gaza, vineri, în Bucureşti
Astazi, ora 05:13Comisariatul pentru Societatea Civilă (CSC) va organiza, vineri, în Capitală, un miting de pace în semn de solidaridate cu victimele războiului din Fâşia Gaza, la care vor participa 100 de membri ai comisariatului, membri ai...
Cele mai CITITE din Social
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (3178)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat miercuri despre criza economică (2488)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (1608)
- Romavia riscă să rămână fără piloţi din cauza unei ordonanţe de urgenţă (1454)
- Zeci de oameni au continuat petrecerea de Revelion la Curmătura (1364)
Cele mai VOTATE din Social
- Peste două milioane de români şi-au celebrat miercuri onomastica (3,92/5)
- Dacă ar mai fi trăit, Elena Ceauşescu ar fi împlinit miercuri 90 de ani (3,68/5)
- În mai multe oraşe ale ţării s-a redus debitul de gaz natural (3,24/5)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (2/5)
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (1,84/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Enrique Iglesias a avut parte de o sonorizare slabă la Revelionul de la Romexpo. VEZI VIDEO (36)
- Dacă ar mai fi trăit, Elena Ceauşescu ar fi împlinit miercuri 90 de ani (11)
- Sindicatele, patronatele şi guvernanţii au discutat miercuri despre criza economică (11)
- Creştinii ortodocşi au sărbătorit Craciunul în rit vechi (1)
- Spectacol de artificii în noaptea de Revelion, în mai multe oraşe din ţară (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
România nu mai primeşte gaz rusesc. Aveţi probleme în alimentarea cu gaze?
Astazi, ora 05:29Rusia a încetat complet tranzitul de gaz destinat Europei pe teritoriul ucrainean, a anunţat Naftogaz. Unele ţări sunt în situaţii disperate, pentru că nu pot asigura încălzirea locuitorilor nici măcar o săptămână....
- Emil Boc: Nimeni în România nu trebuie să cumuleze, de la stat, salariul cu pensia
- Lucian Bolcaş despre Emil Boc: Ăsta ne crede tâmpiţi pe toţi! Cum comentaţi?
- Adriean Videanu: Am declarat situaţie de urgenţă
- UE ameninţă Rusia cu o "intervenţie fermă", dacă nu reia livrarea de gaz cel târziu astăzi
- Soarta Europei, jucată într-o scenetă cu premierul rus Vladimir Putin şi preşedintele Gazprom, Aleksei Miller - VEZI VIDEO CU SCENETA
- Guvernul Boc este ameninţat de un scandal, din cauza lui Gabriel Oprea
- Actele necesare pentru obţinerea noii indemnizaţii pentru creşterea copilului
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Poliţia Română are în uz 1.700 de maşini care trebuiau casate
- Cătălin Baba ar putea prelua postul de şef al Cancelariei premierului
- Nordul Israelului a fost lovit de rachete trimise din Liban
- Aviaţia israeliană a bombardat tunelurile subterane de la Rafah
- În Piaţa Mare din Sibiu a fost instalat un tun de zăpadă
- Un clujean a făcut un site pe care pot fi comandate medicamente
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 2 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 08.01 | 09.01 |
| Timişoara | -1 °C | 2 °C |
| Arad | -1 °C | -1 °C |
| Bacău | 1 °C | -8 °C |
| Braşov | -4 °C | 0 °C |
| Cluj Napoca | -3 °C | -2 °C |
| Constanţa | 3 °C | -2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,362 USD
| 1 EUR | 4,072 RON |
| 1 USD | 2,9897 RON |
| 1 GBP | 4,4595 RON |
| 1 CHF | 2,7111 RON |
| 100 HUF | 1,531 RON |
| 100 JPY | 3,2064 RON |
| 1 BGN | 2,082 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











