Foto: AFP
Antrenorul Ronald Koeman a fost demis luni noapte din funcţia de antrenor principal al grupării spaniole şi înlocuit cu Salvador Gonzalez "Voro", care a dat asigurări că echipa se va menţine în prima ligă spaniolă.

Valencia a pierdut cu 1-5 meciul cu Athletic Bilbao de duminică, iar echipa are cu două puncte mai mult decât formaţiile din zona retrogradării. Koeman a semnat un contract pentru doi ani şi jumătate în luna noiembrie, după demiterea lui Quique Sanchez Flores. Valencia era atunci pe locul 4, la patru puncte distanţă de liderul Real Madrid.

Formaţia spaniolă a confirmat luni noapte că l-a demis pe Koeman, alături de secunzii săi Jose Mari Bakero, Toni Bruins Slot şi directorul sportiv Miguel Angel Ruiz. "Contractul lui Ronald Koeman a fost reziliat de comun acord. Voro va ocupa funcţia de antrenor şi va avea libertate totală până la finalul sezonului", se arată într-un comunicat al clubului. Antrenorul olandez a spus după aflarea veştii că este mândru că a câştigat la Valencia Cupa Spaniei, dar că este dezamăgit de prestaţia echipei.

Noul antrenor, Salvador Gonzalez "Voro", fost jucător al Valenciei, a declarat că a acceptat oferta deoarece clubul avea nevoie de serviciile sale şi este sigur că echipa va reuşi să obţină rezultate pozitive în ultimele etape din campionat.