Mijlocaşul african al lui Real Madrid, Mahamadou Diarra, a fost amendat de club cu 300.000 de euro pentru că a întârziat fără motiv la revenirea în Spania de la Cupa Africii, unde a evolua în naţionala din Mali, informează ediţia online a cotidianului spaniol El Mundo Deportivo.
Gruparea din Madrid a decis că fotbalistul a întârziat prea mult şi l-a amendat cu 300.000 de euro, ceea ce înseamnă salariul său pe o lună. Fotbalistul din Mali a primit o scrisoare din partea lui Real Madrid în care a fost anunţat de sancţiunea pe care a primit-o şi va avea zece zile pentru a o contesta.
Impresarul mijlocaşului, Frederic Guerra, a recunoscut de curând că jucătorul are şanse să se transfere la Inter Milano la finalul sezonului, în timp ce oficialii lui Real susţin că vor să-l păstreze pe fotbalistul african. "M-au contactat reprezentanţii lui Milan, Liverpool sau Juventus, dar Inter este cea mai interesată. Diarra mai are trei ani de contract, dar suntem dispuşi să ascultăm toate propunerile şi vom vedea ce se va decide. Nu va fi uşor, pentru că Real cere 25 sau 30 de milioane de euro", afirmase agentul.
Foto: www.africahit.com
Sursa: NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? Spania: Real l-a amendat pe Diarra cu 300.000 de euro pentru că a întârziat de la Cupa Africii
Vineri, 29 Februarie 2008 14:35
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Real Madrid a câştigat derby-ul local cu Atletico, scor 2-0
Luni, 21 Ianuarie 2008 15:30 - Spania: Real Madrid a fost învinsă de modesta Almeria
Duminica, 03 Februarie 2008 14:39 - Real Madrid a învins cu 7-0 pe Valladolid, în etapa a 23-a din Spania
Luni, 11 Februarie 2008 10:17 - Real Madrid va fi declarat cel mai bogat club de fotbal din lume
Miercuri, 13 Februarie 2008 20:44 - Raul şi Casillas şi-au prelungit contractele cu Real Madrid
Joi, 14 Februarie 2008 17:31 - După Raul şi Casillas, Guti este şi el galactic pe viaţă
Vineri, 15 Februarie 2008 19:25 - Topul "tonto-golurilor", în viziunea cotidianului spaniol "Marca" - VIDEO
Marti, 26 Februarie 2008 21:33 - Real Madrid şi-a mărit avansul la 5 puncte după ce Barcelona a pierdut meciul cu Atletico Madrid
Duminica, 02 Martie 2008 13:15 - Doi jucători diagnosticaţi cu malarie, după ediţia din acest an a Cupei Africii
Miercuri, 05 Martie 2008 18:09 - Bernd Schuste rămâne la Real şi în sezonul viitor
Sambata, 08 Martie 2008 11:58
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Estudiantes - Internaţional, finala Cupei Sudamericane
Astazi, ora 12:25Argentinienii de la Estudiantes s-au calificat în finala Cupei Sudamericane, echivalentul Cupei UEFA. În ultimul act al competiţiei, Estudiantes va juca cu gruparea braziliană Internaţional.
Rednic: "Meciul de la Braşov nu e decisiv pentru titlu"
Astazi, ora 11:47Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, a declarat astăzi că meciul cu FC Braşov, din etapa a 16-a a Ligii I, nu este decisiv, dar este foarte important, deoarece îşi doreşte ca echipa sa să termine prima jumătate a sezonului pe...
Rivaldo şi-a prelungit până în 2011 contractul cu echipa Bunyodkor din Uzbekistan
Astazi, ora 09:13Fostul internaţional brazilian Rivaldo, care în luna august s-a transferat la campiona Uzbekistanului, Bunyodkor, a semnat un nou angajament cu actuala sa formaţie care va expira în decembrie 2011, dată la care fotbalistul va avea...
Cele mai CITITE din Sport
- Rezultatele partidelor amicale ale adversarelor României în grupa preliminară pentru CM 2010. Serbia - Bulgaria 6-1! (557)
- Ogăraru a fost diagnosticat cu entorsă la glezna dreaptă şi va rata următoarele meciuri ale Stelei (550)
- România-Georgia 2-1, într-o partidă amicală (542)
- Rezultate din partidele amicale disputate miercuri (448)
- Un francez a câştigat mondialul de free-style la fotbal (409)
Cele mai VOTATE din Sport
- Dorinel Munteanu: Ne dorim să obţinem mai mult ca până acum (3,92/5)
- Nalbandian şi Ferrer vor deschide prima zi a finalei Cupei Davis dintre Argentina şi Spania (3,84/5)
- Rezultate din partidele amicale disputate miercuri (3,8/5)
- Ogăraru a fost diagnosticat cu entorsă la glezna dreaptă şi va rata următoarele meciuri ale Stelei (3,8/5)
- Mutu speră să nu mai sufere accidentări în viitor (3,76/5)
Cele mai COMENTATE din Sport
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Gigi Becali susţine că i-a dat 100.000 de euro Patriarhului Daniel
- Băncile care schimbă comisioanele vor fi amendate cu până la 50.000 de lei
- Noi dezvăluiri în cazul judecătoarei Elena Turcu vs. poliţiştii de la Rutieră
- Românii se tem de criza economică, dar încearcă să reducă din efecte cumpărând produse româneşti
- O şoferiţă care a ignorat culoarea roşie a semaforului a rănit un om şi a avariat trei maşini
- Geoană şi Stolojan nu au venit la întâlnirea cu Tăriceanu la ASE Bucureşti
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Copiii care se nasc toamna sunt cu 30% mai predispuşi să facă astm, potrivit unui studiu
Astazi, ora 12:47Copiii care se nasc toamna sunt cu 30% mai predispuşi să facă astm decât ceilalţi, din cauza infecţiilor provocate de un virus al gripei, virusul RSV, anunţă Centrul de Cercetarea Astmului (CCA) de la Universitatea Vanderbilt din...
- Estudiantes - Internaţional, finala Cupei Sudamericane
- Agenţia Naţională pentru ocuparea Forţei de Muncă
- Varza şi câinele
- "Academia Caţavencu" prezintă continuarea listei candidaţilor pătaţi
- Gunoaiele de la Sala Palatului
- Guvernul SUA anunţă societăţile private de securitate din Irak că nu vor mai avea imunitate
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
SUFOCAŢI DE CREDITE |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 14 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 21.11 | 22.11 |
| Timişoara | 9 °C | 8 °C |
| Arad | 8 °C | 5 °C |
| Bacău | 13 °C | 2 °C |
| Braşov | 8 °C | 14 °C |
| Cluj Napoca | 7 °C | 4 °C |
| Constanţa | 14 °C | 2 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2521 USD
| 1 EUR | 3,8258 RON |
| 1 USD | 3,0554 RON |
| 1 GBP | 4,5372 RON |
| 1 CHF | 2,5191 RON |
| 100 HUF | 1,4111 RON |
| 100 JPY | 3,2043 RON |
| 1 BGN | 1,9561 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











