În Europa, donarea de organe este reglementată în mod diferit de la o ţară la alta. Dintre toate statele, Spania este dată însă ca exemplu la toate conferinţele sau dezbaterile organizate pe această temă. În această ţară, există 34 de donatori la un milion de locuitori, o rată care o plasează pe primul loc în lume.

Spania a aplicat, încă din 1982, o lege care prevede acordul presupus al viitorului donator de organe. Iar Organizaţia Naţională pentru Transplanturi are reprezentanţi în 139 de secţii de urgenţă din întreaga Spanie. Aceştia îi monitorizează pe potenţialii donatori şi, în caz de deces, le prelevează organele pentru transplant.

După Conferinţa privind donarea de organe, de la Frankfurt, din septembrie 2003, şase ţări au decis să adapteze modelul spaniol la legislaţia naţională. Astfel, în Austria, Germania şi Grecia o persoană fie acceptă în timpul vieţii donarea de organe, fie, după decesul potenţialului donator, i se cere familiei acordul.

În Marea Britanie, donarea de organe se face numai voluntar. Există registrul pentru donarea de organe, unde se pot înregistra cei care vor să facă acest lucru după deces. În plus, mulţi britanici deţin cărţi de donator. Dar numai spitalele din sistemul public de sănătate din Marea Britanie efectuează transplanturi pentru a asigura un acces egal pentru persoanele care au nevoie de transplant.

Dincolo de Ocean, în Statele Unite, este obligatoriu ca o persoană să îşi dea acordul în timpul vieţii cu privire la donarea de organe.

Israelul acceptă donarea de organe, considerând-o un act caritabil. Ea poate fi făcută însă numai respectând două condiţii stricte: donatorul să fie decedat înainte de prelevare, iar organul să fie tratat cu respect, chiar dacă se dovedeşte a fi nefolositor.