La câteva zile după atentatul de la Stockholm, versiunile asupra poveştii româncei căsătorită cu atenatorul sunt contradictorii. După Daily Mail a scris că bunica Monei Thwany a declarat că nepoata sa l-a radicalizat pe soţul ei, aceasta a declarat că jurnaliştii britanci i-au distorsionat declaraţiile.
Bunicul soţiei atacatorului, Vasile Nedelcovici din Bolintin Vale a declarat că nepoata lui a fost lăsată de către părinţi să decidă ce religie va avea, dat fiind faptul că tatăl este irakin musulman, iar mama româncă şi creştină. "După ce l-a întâlnit pe el (Abdulwahab), Mona a început să se îmbrace ca o femeie arabă. El nu a forţat-o fizic, ci psihologic. Ea afirma că viaţa cu un bărbat arab este dură, dar spunea întotdeauna că îl iubeşte", a continuat Nedelcovici. "Nu voia să fie musulmană. El a exercitat presiuni asupra ei să devină (musulmană), apoi a determinat-o să înceapă să poarte haine musulmane", a adăugat bunicul Monei Thwany, precizând că nepoata lui este foarte educată şi că vorbeşte româna, franceza, araba, suedeza şi engleza, scrie Mediafax.
Sora româncei Mona Thwany, Nora, a declarat miercuri că aceasta nu ştia nimic despre planurile soţului ei, Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, presupusul autor al atacului eşuat din Stockholm, şi că întreaga familie este şocată, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.
"Sora mea nu ştia nimic, atât ea, cât şi familia sunt în stare de şoc", a declarat Nora Gharbi, în vârstă de 24 de ani. Ea a adăugat că familia este "furioasă" în legătură cu atacul planificat de Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, precizând că sora ei şi cei trei copii ai acesteia, Amira (patru ani), Aisha (doi ani) şi Osama (şase luni), au stat într-un adăpost temporar furnizat de consiliul local pe durata percheziţiei casei lor de către poliţiei.
Poliţia a încheiat percheziţia fără să găsească însă urme de explozibil, dar va continua să îi verifice computerul lui Abdulwahab, în căutarea unor informaţii despre eventuali complici.
Totodată, insurgenţii capturaţi în Irak le-au declarat interogatorilor că adepţii Al-Qaida planifică o serie de misiuni sinucigaşe în Europa şi în Statele Unite, pretinzând că atacul lui Abdulwahab din Stockholm a fost doar primul dintre acestea.
Guvernul irakian a declarat că avertizările privind alte atacuri sunt o "ameninţare critică". Marea Britanie a primit informaţii despre comploturi, dar oficialii irakiani nu vor identifica ţările europene vizate.
Pe de altă parte, experţii în contraterorism din Stockholm (SAPO) nu l-au identificat pe Abdulwahab ca pe un potenţial risc, adăugând că acesta nu se afla pe lista radicalilor islamişti, care conţine 200 de nume şi este deţinută de serviciile de securitate, relatează site-ul All Headline News (AHN).
Unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Abdulwahab a declarat că în perioada în care prietenul lui era student a intrat în contact cu controversata grupare musulmană Hizb ut-Tahrir (HuT), interzisă în 2005, după atacurile de la Londra. Taji Mustafa, un purtător de cuvânt al HuT, a dezminţit aceste informaţii, precizând că Abdulwahab nu a fost niciodată membru al organizaţiei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M