Potrivit unor surse din cadrul PSD Argeş, citate de Agerpres, Viorica Nicolescu va merge la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde este internat soţul său.
Viorica Nicolescu, soţia preşedintelui CJ Argeş Constantin Nicolescu, arestat preventiv pentru 29 de zile, suferă de diabet şi urmează un tratament adecvat bolii. Femeii i s-a făcut rău în momentul în care preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a leşinat la auzul deciziei judecătorilor de a-l trimite în spatele gratiilor.
Constantin Nicolescu a făcut atac de cord, a fost luat cu salvarea şi a fost adus la Spitalul Floreasca din Capitală. Potrivit medicului Şerban Brădişteanu, Constantin Nicolescu este stabil, dar starea arterelor coronare este gravă.
Mai mulţi lideri PSD care erau la tribunal să-l susţină pe colegul lor spun că şi una dintre fiicele lui Nicolescu a avut nevoie de îngrijiri medicale.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M