Soţia lui Nuţu Cămătaru şi fratele lui Fane Spoitoru au fost trimişi în judecată de DNA
DNA l-a trimis în judecată pe fratele lui Fane Spoitoru, Migdal Ion, pentru că ar fi primit bani lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă judecători, iar soţia lui Nuţu Cămătaru, Lidia Balint, a fost deferită justiţiei pentru cumpărare de influenţă.
Potrivit unui comunicat remis NewsIn luni, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Mialca Sandu şi Migdal Ion, ambii în stare de arest preventiv, acuzaţi de trafic de influenţă, în formă continuată.
De asemenea, au fost deferiţi justiţiei Ferki Sandu, pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, şi Lidia Balint pentru cumpărare de influenţă.
În rechizitoriu, procurorii susţin că, în cursul anului 2008, Mialca Sandu, cu complicitatea lui Ferki Sandu, precum şi Migdal Ion au pretins şi primit de la mai multe persoane deţinute în penitenciare, sume cuprinse între 10.000 euro şi 30.000 euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra judecătorilor care au competenţa să dispună punerea în libertate a deţinuţilor.
De asemenea, în cursul anului 2008, Mialca Sandu şi Migdal Ion ar fi primit de la Lidia Balint suma de 30.000 de euro, lăsând să se creadă că au influenţă asupra magistratului de la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, desemnat cu judecarea cererii de eliberare condiţionată formulată de Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru.
De asemenea, Mialca Sandu, ajutat de Ferki Sandu, ar fi primit suma de 25.000 euro, respectiv de 20.000 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor care au competenţa să dispună punerea în libertate a două persoane, Al Dulaimi a Mohamad şi Gheorghe Lazăr, zis Bebe Ursaru (cercetaţi pentru trafic de migranţi, respectiv de stupefiante).
Cei doi inculpaţi arestaţi - Mialca Sandu şi Migdal Ion - sunt recidivişti, fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, precizează DNA.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Bucureşti. Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 10 octombrie, să emită mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru fratele lui Fane Spoitoru, Migdal Ion, şi pentru alte trei persoane acuzate de trafic de droguri, în locul unor mandate de 15 zile date de Tribunal.
Tribunalul Bucureşti a hotărât, pe 30 septembrie, arestarea preventivă, pentru 15 zile, a patru traficanţi de droguri din clanul Spoitoru, printre care se afla şi fratele lui Fane Spoitoru. Cei patru membrii ai Clanului Spoitoru sunt acuzaţi de trafic de droguri de mare risc în formă continuă şi constituire a unui grup infracţional organizat. Procurorii DIICOT îi acuză pe cei patru că au vândut colaboratorilor poliţiei şi ofiţerilor sub acoperire 1 kilogram de heroină, pe care au primit 20.000 euro şi 1,5 kilograme heroină, contra sumei de 27.000 euro.
Potrivit surselor, "Migdale", fratele lui Ion Titişor, cunoscut în lumea interlopă drept Fane Spoitoru, a fost reţinut pe şoseaua Olteniţei din sectorul 4, în imediata apropiere a unui club de noapte. Ceilalţi trei membri ai clanului au fost reţinuţi, de asemenea, în Capitală, după acţiuni în forţă ale mascaţilor bucureşteni şi procurorilor DIICOT.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

