Băsescu ar fi lovit cu palma un avocat, spune presupusa victimă / FOTO: Grup RC

„Am ieşit din Vila Scriitorilor, moment în care l-am văzut pe preşedinte ieşind din Cireşica, eu i-am spus soţului, uite-l pe preşeidnte, moment în soţul meu a ţipat la el şi i-a spus: „Să-ţi fie ruşine”. „De ce să-mi fie ruşine, dobitocule?”, ar fi răspuns preşedintele. Chiar cuvintele astea, eu nu am în vocabular asemenea cuvinte. „Eşti un dobitoc”, a spus preşedintele. „Sunt un dobitoc pentru că te-am votat prima oară”, a spus soţul meu. „Eşti un dobitoc că nu m-ai votat a doua oară”, a răspuns preşedintele. Apoi a venit peste soţul meu i-a dat un dos de palmă peste gură. Moment în care bodyguarzii dânsului l-au flancat, unul l-a prins de gât, iar celălalt l-a ţinut de gât pe soţul meu. SPP s-a asigura că preşedintele nu va păţi nimic. Cei de la SPP au fost drăguţi, au spus domle, liniştiţi-vă,  m-a lovit, e plătit din banii noştri. Martori au fost, din vila Scriitorilor. Doamna Băsescu a fost invitată de către domnul Băsescu în maşină, după care a ocolit maşina prin spate, a pus un picior în maşină şi apoi a venit spre soţul meu. Soţia preşedintelui a asistat, nu putea ocoli contactul vizual. Noi nu puteam dori ca acest moment să ajungă în presă, erau în vilă, scriitori, jurnalişti şi s-a aflat”, a declarat Cristina Chitic la Realitatea TV.

Cristina Chitic susţine că soţul ei este dispus să meargă la detectorul de minciuni.  "Băsescu a sărit ca o panteră în gura soţului meu cu palma", a mai spus aceasta.

Avocatul Dan Chitic susţine că a fost lovit de preşedintele Traian Băsescu vineri noapte la Neptun, după ce acesta ar fi plecat din restaurantul Cireşica. SPP şi Administraţia Prezidenţială au infirmat existenţa unui contact între preşedinte şi Dan Chitic, dar admite că a existat un incident.