Foto Thestar.com
Italienii care vor să îşi înşele nevestele în propriile maşini trebuie să afle că un judecător din Brescia ţine cu soţiile şi cu detectivii angajaţi de ele, informează cotidianul britanic Times. El a decis că urmărirea soţilor, cu microfoane montate în maşină, nu poate fi considerată încălcare a intimităţii.

Judecătorul spune că soţiile sau soţii care îşi bănuiesc partenerii de infidelitate conjugală sunt îndreptăţiţi să le monteze acestora microfoane în maşină, ca să obţină probe.

După ce poliţia a reţinut 22 de persoane, detectivi şi soţi geloşi care montaseră microfoane în maşinile partenerilor, judecătorul a decis, joi, că nu este o infracţiune să fie interceptate conversaţiile private din autovehicule, în această situaţie.