Bucureştenii au intrat în direct cu edilul-şef prin videotelefon, între orele 9.00 şi 12.00, de la biroul mobil amenajat în Piaţa Sudului. Pentru operativitate, cei prezenţi au fost puşi mai intâi să scrie problemele pe un formular tipizat, înainte de a le citi primarului.

Media audienţelor a fost de şase-şapte pe oră, în condiţiile în care videotelefonul a avut momente când nu a funcţionat. Unele cereri au fost înregistrate pe loc, iar cetăţenii vor primi ulterior un răspuns în scris.

Oprescu a ascultat cererile bucureştenilor din sala de consiliu a primăriei, unde s-au aflat şi consilierii săi şi directorii din primărie. Primarul general spune că numărul video-audienţelor a fost mai mare decât în cazul audienţelor clasice, la care sunt primiţi cel mult patru oameni pe oră, şi că vrea să continue iniţiativa şi în alte cartiere.

Cererile care nu vor fi soluţionate pe loc vor fi înregistrate, iar bucureştenii vor primi un răspuns în scris.