Sorin Oprescu: Eu lupt doar cu maşina de partid Videanu-Blaga
Candidatul independent Sorin Oprescu a ripostat la acuzele aduse de Vasile Blaga. Oprescu a vorbit despre imaginea proastă creată României de mineriade, de poziţia sa în societate în acel moment şi de mineriadele trăite de el ca profesionist şi ca om.
Sorin Oprescu: Calitatea unui independent stă în adaptabilitatea lui la problemele oamenilor
"Ca eveniment social-politic şi naţional, consider că faptele minerilor din 1990, 1991 şi 1998 au fost acţiuni reprobabile care nu au făcut decât rău României şi Bucureştiului. Acţiunea minerilor a dat peste cap ceasul României peste cap. Imaginea mineriadelor a fost suprapusă ani de-a rândul peste imaginea României şi a Bucureştiului", a spus Sorin Oprescu.
"Spre deosebire de Vasile Blaga care era implicat politic în acel moment, membru al FSN şi prefect de Bihor, eu nu eram implicat în nicun partid, nu aveam nicio poziţie publică. Eu atunci eram doar un tânăr medic", a precizat candidatul independent la primăria Capitalei.
"Mineriadele trăite de mine ca profesionist şi om. Ca medic, mi-am făcut datoria şi am tratat oameni care au fost bătuţi de mineri. Ca om, ştiu ce înseamnă ura bucureştenilor şi amintirile sinistre ale acelor momente. În momentul acesta am în echipa mea oameni care au fost bătuţi şi umiliţi de mineri şi oameni victime ale Mineriadelor care fac parte din partidele istorice", a spus Oprescu.
Oprescu a evocat în discursul său o întâlnire avută la Grupul pentru Dialog Social unde a fost sfătuit de o "stimabilă doamnă" să nu mai răspundă la provocările legate de trecut, de preşedintele Iliescu, de primul-ministru Stolojan, de preşedintele Constantinescu. "Eu nu lupt cu ei, pentru ei, cu stafiile lor sau împotriva stafiilor lor. Eu lupt doar cu maşina de partid Videanu-Blaga. În aceasta constă independenţa mea", a declarat Oprescu care a adăugat că nu a "ieşit de mânuţă cu nimeni" în faţa oamenilor.
"Dragi marionete politice, vă sfătuiesc un singur lucru: Nu mai încercaţi să mă loviţi cu Manta. Sunteţi ridicoli, sunteţi mincinoşi şi v-am dovedit şi de ce", a mai spus Oprescu. Acesta a mai explicat în ce constă independenţa sa. "Calitatea unui independent stă în adaptabilitatea lui la problemele oamenilor". Oprescu a dat exemplu traficul în Bucureşti. La acest punct a lăudat programul lui Ludovic Orban la acest capitol despre care a spus că "dădea lecţii la amândoi". "Asta face un independent, domnu Blaga. Atunci când recunoaşte o idee bună, ceva util oamenilor, îl îmbrăţişează, îl suţine, indiferent că este o idee de dreapta, de stânga sau de centru", a spus Sorin Oprescu.
La finalul discursului său, candidatul Sorin Oprescu a arătat un "grafic al lehamitei" Este vorba de un grafic care arată câte voturi a obţinut candidatul PD-L din 2004 până la alegerile din acest an.
Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a făcut, luni, un apel către electoratul liberal, rugându-i să îl voteze în turul doi la Capitală pe Vasile Blaga, nu pe omul lui Ion Iliescu, Sorin Oprescu.
După şedinţa BPN de luni, liderii PD-L au pus tunurile pe Sorin Oprescu, mesajele pe care democrat-liberalii s-au centrat în lupta pentru turul doi la Capitală făcând referire la legăturile cu Ion Iliescu şi la faptul că a fost unul dintre cei 322 de parlamentari care au votat suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

