De asemenea, câinii vagabonzi vor putea fi adoptaţi în perioada de o lună de zile în care vor fi reţinuţi în adăpost şi anterior sterilizaţi. O altă posibilitate a consiliilor locale priveşte varianta eliberării câinilor vagabonzi după sterilizare, în situaţia în care aceştia nu sunt bolnavi sau agresivi.
Preşedintele Comisiei de administraţie publică a Camerei, Sulfina Barbu, a precizat că autorităţile locale pot încheia parteneriate cu ONG-urile de profil pentru a supraveghea procesele de sterilizare ori de eutanasiere a câinilor, existând şi posibilitatea externalizării acestor acţiuni. În plus, a precizat ea, eutanasierea este obligatorie pentru câinii bolnavi, agresivi şi bătrâni.
Propunerea legislativă urmează să reintre în plenul Camerei în calitate de for decizional.
Iubitorii de animale protestează marţi în Parcul Izvor, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva eutanasierii.
Organizaţiile solicită votarea proiectului de lege 912/2007 cu respectarea liniilor principale din forma adoptată de Senatul Romaniei: gestionarea câinilor comunitari prin prindere, sterilizare, identificare şi returnare a câinilor blânzi şi controlul reproducţiei câinilor cu stăpân.
"Protestăm împotriva intenţiei de a se adopta eutanasia în masă sau lăsarea la latitudinea autorităţilor locale metoda de gestionare a câinilor comunitari, împotriva cheltuirii banilor publici pentru ucidere şi pentru alimentarea unor lagăre de exterminare, împotriva excluderii controlului societăţii civile asupra acţiunilor serviciilor de gestionare a câinilor fără stăpân", transmite Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor (FNPA).
SUNTEŢI DE ACORD CU STERILIZAREA SAU CU EUTANASIEREA CÂINILOR FĂRĂ STĂPÂN?







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M