Fumători, vă paşte ceva! Deputata PSD Manuela Mitrea a iniţiat un proiect de lege prin care fumatul în spaţii publice închise ar urma să fie interzis complet, sub ameninţarea unor amenzi usturătoare.
Pentru a te lăsa de fumat ai nevoie de mulţi ani şi cel puţin cinci încercări. Cercetătorii au studiat comportamentul a 3.000 de fumători şi foşti fumători. Ei au descoperit că cei mai mulţi dintre cei care renunţă la acest obicei se tem pentru sănătatea lor pe termen lung. Alte motive ar fi "alungarea" persoanelor de sex opus, probleme cu respiratia şi "teama a fi judecat".
Profesorul Cary Cooper de la Universitatea Lancaster din Marea Britanie a declarat că "Renunţarea la ţigări este un moment foarte dificil şi stresant. Mai ales prima săptămână, când simptomele lăsatului de fumat şi pofta de ţigară sunt la cel mai ridicat nivel".
El a mai explicat că anumite momente ale zilei pot fi mai dificile decât altele, astfel încât recomandă celor care vor să renunţe la acest obicei să-şi ocupe timpul cu un nou hobby sau un exerciţiu, pentru a uita de ţigări.
"Este, de asemenea, o idee bună să facă o listă cu motivele pentru care doresc să renunţe la fumat şi să se poziţioneze mai degrabă în categoria nefumătorilor, decât în cea a ex-fumătorilor", a adăugat Cary Cooper.
Studiul a mai arătat că vârsta medie la care se renunţă la fumat este de 27 de ani, iar durata până un fumător ajunge să se simtă nefumător este de trei luni. Există şi trucuri care să te ajute să te laşi de fumat.
Cifrele arată că unu din trei români fumează, 90 de oameni mor în fiecare zi în România din cauza fumatului, echivalentul a patru oameni pe oră. Aproape 2 din 10 fumători români au încercat să renunţe la acest viciu în ultimul an, 57% reapucându-se în mai puţin de o săptămână. Consumul mare se resimte şi în economie, Mugur Isărescu, declarând că nu suntem cei mai mari fumători din Europa, însă avem cea mai mare pondere a ţigărilor în calculul inflaţiei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M