Anularea referendumului s-a decis vineri dimineaţă la întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu, primarul general Sorin Oprescu, primarii sectoarelor Capitalei şi liderii de grup ai partidelor politice reprezentate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Principalele motive ale anulării, care trebuie formalizată de o hotărâre a Consiliului General, sunt faptul că legate de faptul că referendumul nu ar avea practic niciun efect juridic, de costuri şi de polemicile privind forma şi fondul întrebărilor.
Potrivit Prefecturii Capitalei, şeful statului le-a explicat primarilor, vineri, lipsa de finalitate juridică a referendumului local, precum şi riscul ca prin organizarea unor astfel de consultări publice fără consecinţe juridice, instituţia referendumului să se decredibilizeze în faţa populaţiei. "Există, de asemenea, riscul ca în momentul în care se va dori consultarea bucureştenilor, iar rezultatul să aiba în mod real consecinţe juridice, populaţia să nu se mai prezinte la urne", au mai spus reprezentanţii Prefecturii.
Referendumul urma să aibă două întrebări: "Vă doriţi o Capitală cu şapte administraţii controlate de 217 consilieri aleşi pe liste de partid?" şi "Vă doriţi ca şi consilierii generali să fie aleşi uninominal, asemenea primarilor de sector?". REALITATEA.NET vă invită în sondajele de mai sus să vă exprimaţi opinia cu privire la problemele referendumului.
SONDAJ: Realitatea.net vă invită să votaţi online referendumul pentru Bucureşti
Referendumul privind organizarea administrativă a Capitalei, programat la 26 iunie, nu va mai avea loc, s-a decis, vineri, la întâlnirea edililor Capitalei cu preşedintele Traian Băsescu şi cu prefectul Mihai Atănăsoaei. Conform acestuia, cetăţenii erau chemaţi să voteze o nouă împărţire adminsitrativă a Capitalei. REALITATEA.NET vă invită să vă exprimaţi online opţiunea cu privire la problemele puse de referendmul anulat.
Citeşte totul despre:
Andrei Chiliman, Bucureşti, capitală, PDL, prefectură, PSD, referendum, sondaj, Sorin Oprescu, Traian Băsescu







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M