Rezultatele catastrofale de la Bacalaureat de anul acesta a reînviat dezbaterea asupra sistemului de învăţământ românesc, modificat succesiv în ultimii 20 de ani, de cei care au fost în fruntea ministerului educaţiei.
Potrivit unui sondaj postat pe REALITATEA.NET, Ecaterina Andronescu pare să fie cel mai bun ministru al educaţiei în opinia cititorilor care au votat.
Unul dintre cei mai longevivi miniştrii ai Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a fost printre primii capi ai instituţiei care au încercat să facă reformă. Fără coerenţă şi deci fără prea mare succes.
Cum explică Ecaterina Andronescu eşecul de la Bac
BAC-ul grilă a fost printre cele mai controversate idei ale rectorului Universităţii Politehnica. Lucrările urmau să fie corectate în faţa candidaţilor, în vederea eliminării suspiciunilor şi contestaţiilor ulterioare. Propunerea a stârnit un adevărat scandal în rândul profesorilor şi al elevilor, drept pentru care nu a fost niciodată pusă în practică.
Intrarea copiilor la şcoală începând cu vârsta de şase ani a fost o altă iniţiativă rămasă fără urmări a ministrului Andronescu. Nici separarea funcţiei de director de şcoală de cea de manager nu a prins contur, deşi o formă asemănătoare există astăzi în Legea educaţiei propusă de Guvernul Boc.
Totuşi, Ecaterina Andronescu a obţinut şi bile albe în timpul celor două mandate de ministru, ea fiind primul titular al instituţiei care s-a luat la trântă cu Universităţile private care funcţionează fără acreditări. Apropiată a lui Ion Iliescu, Andronescu este în prezent senator PSD şi vicepreşedinte al partidului.
Pe locul doi în top se află actualul ministru al educaţiei, Daniel Funeriu. El a reuşit să impună controversata Lege a Educaţiei în timpul mandatului său, în pofida opoziţiei din partea profesorilor, sindicatelor, rectorilor universitari, studenţilor şi chiar a colegilor din propriul partid. Deşi a intrat în vigoare încă din februarie, efectele încă nu sunt tocmai vizibile, multe dintre articole fiind aplicabile abia din 2012.
Ministrul Educaţiei explică dezastrul de la bacalaureat VIDEO
Cu toate neajunsurile sale, pe fond, legea este modernă şi schimbă din rădăcini o serie de practici actuale, cum ar fi alegerea rectorilor. Se încearcă totodată eliminarea nepotismului din Universităţi, separarea funcţiilor politice de cele de directori de şcoli, legea propune o curriculă mai relaxată, un învăţământ bazat mai puţin pe memorat şi mai mult pe practică.
REZULTATE BACALAUREAT 2011: Cele mai mici note din istorie la Bac. Cine este vinovat?
VEZI REZULTATE LA BACALAUREAT 2011 PE JUDEŢE
Daniel Funeriu a fost în tot acest timp în centrul a numeroase scandaluri, de la grevele profesorilor şi studenţilor, tăierile de salarii, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, până la gafele pentru care mass-media l-a taxat. Poate cel mai înjurat ministru al Educaţiei din ultimii 20 de ani, Funeriu nu se bucură nici măcar de simpatia colegilor de partid, nu doar o dată deputaţii şi senatorii PDL cerându-i demisia sau acuzându-l de aroganţă. Acum, el este blamat pentru că a introdus unul din cele mai dure sisteme de supraveghere la bacalaureat: supraveghetori, camere video, toleranţă zero la copiat.
Totuşi, el se numără printre favoriţii preşedintelui Traian Băsescu, fiind chiar săptămâna trecută nominalizat de şeful statului ca unul dintre cei mai eficienţi miniştri.
Daniel Funeriu este inginer chimist de profesie, a fost cercetător la Universitatea Munchen din Germania şi a obţinut numeroase distincţii academice.
Ce părere aveţi, cum comentaţi acest top? Participaţi la dezbaterea REALITATEA.NET. Votul continuă.
Clasamentul:
1. Ecaterina Andronescu - 3244 voturi
2. Daniel Funeriu - 2131 voturi
3. Liviu Maior - 895 voturi
4. Andrei Marga - 689 voturi
5. Cristian Adomniţei - 161 voturi
6. Mircea Miclea - 122 voturi
7. Mihail Şora - 74 voturi
8. Alexandru Athanasiu - 69 voturi
9. Mihail Hârdău - 23 voturi
10. Virgil Petrescu - 9 voturi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M